je suis de retou-our !!! z'êtes contents ? bon, j'ai plein de trucs à raconter pour les prochaines semaines : il semblerait que ma flemmite soit passée (les soldes sont finies, ceci explique peut-être cela) et surtout... que j'ai des choses plus intéressantes que le rangement à faire.

Pour commencer, les choses inutiles et qui puent ont été jetées :

Le rangement et les cartons ont été bien terminés, déplacés puis redéballés.  (oui, Mikil, je sais que tu n'aimes pas quand je travaille m'enfin là, les bipèdes allaient pas s'en sortir si je donnais pas un coup de patte, alors.... et puis regarde, je montre bien ma mauvaise volonté sur la photo, tu trouves pas ? Brrrrr !) :

Donc maintenant j'ai un nouveau domaine rien qu'à moi (que je partage par gentillesse avec mes 2 humains), où j'ai du me remettre aux travaux de plomberie. Bon, là ça va, le niveau de l'eau n'atteint pas encore mes pattes :

Et surtout, surtout... un balcon !!!! ouaaaah le luxe royal :-) Il me fallait au moins ça, à moi, Moucki, vous trouvez pas ? Regardez comme la lumière du soir me met bien en valeur...

Allez je vous laisse, la prochaine fois je vous parle des bijoux pour chats. A Miaou bonsoir !

O grădină mare…Cu multă iarbă crudă, cu margarete zâmbitoare şi crini dulci parfumaţi...Cu pomi subţirei legănaţi de vânt...Cu fluturi vibrând în căldura unui mai...şi albinuţe gălbioare. Şi cer deasupra. Mult cer. Albastru cer. Şi trandafiri albi. Şi trandafiri roşii. Şi trandafiri roz şi moi ca obrăjorii unui copilaş. Şi trandafiri înflăcăraţi ca un apus de vară ploioasă. Şi toate strălucind în rouă.

Şi apoi, el. Un trandafir galben, într-un ghiveci, pe un balcon. Ferit de cer, ferit de soare, departe de o zi de mai dintr-o grădiniţă înflorată. Şi umbra de peste el nu este a unui pom verde ci a unui tavan gri care îi dăruieşte zilnic cu zgârcenie doar un petic de cer magic. Tavanul balconului de deasupra, căci crescuse într-un bloc...

Când fusese mic, doar un muguraş, nu putea vedea decât marginea ghiveciului său verde-frunză-de-brad. Dar sperase că va creşte şi că apoi, într-o zi, va putea să se ridice peste zarea aceea de lume strâmtă şi să cuprindă depărtări fermecătoare cu privirea. Îşi imagina că va avea surpriza să descopere dincolo o grădină mare, plină de alte flori parfumate. Sau îndrăznea să viseze că e de fapt un trandafir crescut pe o stâncă, la marginea unei mări cu sirene de smarald. Uneori chiar credea că este într-un turn vrăjit, înconjurat de râuri şerpuinde şi câmpii onduite. Şi el, era regele lor. Rege peste câmpii, peste mări şi râuri, peste flori şi sirene.

Dar a crescut şi, aruncându-şi privirea peste ghiveci, visele i se zdrobiră de blocul cu zece etaje de vizavi. Gri...gri...şi tocuri pământii de ferestre. Ferestrele unor vieţi închise de bună voie în nişte cutii numite „apartamente”. Nici un pic de mister, nici un pic de fantastic...Doar...ziduri...şi ferestre.

Între el şi acele ziduri era lumină. O lumină caldă, blândă, care umplea golul dintre cele două clădiri. Iar la el în balcon pătrundea o singură rază subţirică de soare. Frântura aceea de lumină păşea graţioasă alături de el, dar nu îl atingea. Dacă s-ar fi aplecat câtuşi de puţin, s-ar fi putut învălui în strălucirea ei aurie.

Dar el se temea. Stătuse în umbră dintotdeauna şi se simţea rece. Iar raza care ii surâdea veselă de alături, părea atât de caldă încât era sigur că l-ar fi ofilit. Dacă îl usca de tot? Dacă pătrundea prin el şi îl frigea? Dacă atingerea ei l-ar fi durut? Sau mai rău, dacă s-ar fi obişnuit cu ea şi apoi, ea ar fi plecat, aşa cum făcea de fiecare dată când venea înserarea? Şi atunci?

Atunci aş fi trist. Işi spunea. E mai bine să fiu singur, să nu depind de nimic pentru a fi fericit...Mă rog, mulţumit...Nu sunt eu aşa mai liniştit? Singur...

Raza asta micuţă de soare e foarte frumuşică. Uite, numai cum dansează ea pe pervaz. Şi uite cum străluceşte. E aşa de firavă în rochiţa ei galbenă... Cum îmi atinge ea sfioasă ghiveciul...Cred că mă place. Pentru că vine zilnic. Se aşează cuminte alături şi îmi zâmbeşte frumos. Apoi se preface că gândeşte şi se mai apropie puţin de mine. Uşor, uşor, trece peste marginea mea de lume, în ghiveci. Şi apoi îşi netezeşte rochiţa zâmbind. Îi întinde marginile atât de aproape de tulpina mea... Atât de aproape încât totul frige în jurul meu şi simt cum petalele mi se aprind. Apoi, brusc, se retrage şi se îndepărtează. Căci, în cele din urmă, înserarea o goneşte. Şi ea pleacă răsucindu-se în aerul umed şi trist al balconului meu cufundat în întuneric.

Dar ştiu că o să vină şi maine, pentru că ea mă place...

Uneori, când este atât de aproape de mine, nu doar mă tem. Ci sunt şi curios. Oare ce s-ar întâmpla dacă m-aş înclina şi aş lăsa-o să-mi mângâie chipul? Oare chiar ar fi aşa de rău?

Îmi inspiră încredere totuşi, pentru că o văd că este galbenă, ca mine. Şi aşa de bine s-ar potrivi ea în grădina pe care o visez...Noi doi, galbeni, într-o mare de culori.

Eh, e târziu...Mă culc acum.

***

Sus, pe o stea, o rază de lumină stătea legănându-şi picioruşele în Univers.

Se uita către Pământul unde poposea zilnic atunci când tatăl ei o trimitea să încălzească oameni, flori, iarbă, frunze, ape...să dăruiască grădinilor culoare şi inimilor viaţă.

Dar ea se furişa mereu şi se ducea într-un balcon de pe o străduţă strâmtă. Ea nu vroia să lumineze nici oameni, să încălzească nici iarbă, să coloreze nici flori... Ea îşi dorea să atingă un trandafir galben din acel balcon şi să îl aducă la viaţă, la simţire... Să îl învăluie în strălucire şi căldură, să îl ţină la pieptul ei, să îl sărute şi să îl mângâie uşor, şi să îl facă să zâmbească. Acesta era visul ei. Şi visul ei se născuse într-un balcon, nu într-o grădină. Într-un septembrie, nu într-un mai.

Şi uite aşa, cobora pe pervazul umbros unde stătea floarea ei dragă într-un ghiveci verde-frunză-de-brad şi îl privea zâmbind. El, rece, o privea la rândul lui, cu colţul ochiului. Oare ce gândea? Apoi ea începe de fiecare dată să danseze şi să se joace, vrând să îi atragă atenţia. El o urmăreşte pe furiş. Apoi ea se aşează şi cade pe gânduri.

Hm...Pare atât de rece...De distant...Sunt sigură că de fapt are un suflet cald şi un zâmbet frumos. Dar el, stă acolo, înclinat în partea cealaltă, de parcă s-ar feri, şi tace...şi priveşte hoţeşte. Măcar mă priveşte. Ştie că sunt aici. Şi...poate simte măcar puţin căldura mea.

Ce spini are... Cred că m-aş înţepa în ei. E frumos el, totuşi, cu spini cu tot...Dar ce ascuţiţi sunt! Cred că doare dacă îi ating...Cred că aş sângera...Şi razele de soare pot sângera. Avem sânge auriu şi o inimă transparentă, foarte sensibilă. Atât de tare mi-aş dori să îl mângâi, să îl sărut, să îl strâng în braţe... Însă el îşi ţine ţepii înainte şi mă păstrează departe, temătoare...

Totuşi, o să incerc...

Şi netezindu-şi rochiţa, şi-o întinde peste ghiveci. Apoi păşeşte în pământul rece din vas şi se apropie emoţionată de tulpina lui, de primul spin. Cu degetele întinse, ar vrea să aibă curajul să mângâie acei spini şi să-i înmoaie, să-i topească...chiar de va sângera şi o va durea...

Dacă el o va primi în braţele sale în cele din urmă, toate rănile n-ar mai conta.

În umbra lui e atât de frig...Şi corpul i se înfioară şi tremură cu totul. Oare trupul lui e tot de gheaţă, ca umbra?

„Lina!”

Aşşş...Mă strigă sora mea mai mare! Cred că ne cheamă tata înapoi. Am zăbovit prea mult în nehotărâre...O să încerc şi mâine. Te sărut, iubitul meu...Dacă ai putea să mă auzi...

Şi oftând, plecă spre cer cu genele scăpându-i lacrimi în urmă. Aşa se întâmpla zi de zi.

Acum stătea pe o stea şi se gândea la trandafirul frumos care dormea în altă lume. Oare ce visa el? Oare ce simţea el? S-a gândit, după ce a plecat, măcar o clipă, la ea?

Şi se culcă, hotărâtă că mâine îl va îmbrăţişa în sfârşit. Va face din nou acel drum lung într-o secundă şi se va aşeza alături de el. Apoi, fără să ezite, îl va învălui cu îmbrăţişarea ei, orice s-ar întâmpla, oricât ar durea.

În timp ce jos, la ani-lumină distanţă, trandafirul se trezise din somn, simţindu-se privit... Dar regăsindu-se singur, înconjurat doar de noapte, îşi puse pleoapă peste pleoapă şi se întoarse la visul lui despre o raza de soare mică, galbenă, care îl îmbrăţişa şi nu îl topea.

Ţinându-şi copiii în braţe, Universul îi privea cum dorm şi zâmbea amuzat de teama lor prostuţă de a se iubi...”pentru că el are spini...” „pentru că ea e prea caldă”...

Niciodată nu putem iubi prea mult. Dar ne putem teme prea tare...de detalii care întotdeauna se dovedesc prea puţin fioroase când atingem obrazul celui pentru care am luptat.

]

*melodia este dintr-un film foarte frumos, August Rush, pe care vi-l recomand :)

Sources : Blog Natuwerg et Paxton sur Flickr.

Sources : Vente de 1447_de sur eBay.

Sources : Catmax.com.au et vente d' Annik5 sur Ricardo.

Source : Blog Curbly.

Source : Blog Caturday.

Source : Vente de Wolfskin7 sur Ricardo.

Source : Blog Radical trust.

Source : Katzentreppe.info.

Bueno pues ya no tienes que quedarte con las ganas de tener plantitas decorando tu balcón y sin riesgo alguno de que puedan caerse en un día de mucho viento, porque con On the Edge pots  ya es posible con estas sencillas pero ingeniosas, prácticas y eficaces macetas aptas incluso para los balcones más estrechos.

Diseñadas por Michael Hilgers, están confeccionadas en polietileno resistente al agua, con doble compartimento y en  cuatro colores disponibles (verde, naranja, blanco y negro).

Presume de terraza ajardinada aunque tengas un balcón imposible!!

El precio es lo que menos seduce: unos 55 € cada macetita!!

Another Balcony, originally uploaded by Gabriel Robledo.

Del mismo día de la foto de El Balcón capturé este otro balcón.

Ni bien lo vi desde la calle pensé que podría llegar a ser otro buen candidato para hacer una imagen HDR usando solo fotos en formato RAW.

Parece fácil hacer las imágenes HDR una vez que se tienen las fotos y se usa algún programa para que combinarlas, pero en realidad no es tan así. Para que quede realmente bien hay que ajustar bastante los parámetros en el programa que se use y hay que tener cuidado de que la imagen no quede muy irreal o muy "dibujada". Para poder hacer una imágen HDR puden ir a este link.

A mi personalmente me gustan mas las imágenes HDR que no son tan exageradas, pero que tengan ese toque distinto y que se pueda apreciar que abajo de tanto efecto hay una foto real.

Saludos!

Gabriel

La villa highland à Coaticook est située tout près de la ville, un petit chalet, tout de même douillet à prix abordable, mais, il faut avoir le sommeil très profond, le lit craque comme pas un, le chalet tremble à chacun de vos pas, mais, l'endroit est rustique et très tranquille, vous avez accès à leurs pommiers, en saison, vous pouvez y cueillir des petits fruits.

L'endroit est situé sur un grand terrain, avec un lac artificiel, une très belle vue sur les montagnes, estrienne et américaines, vous êtes à a peine 10 minutes des douanes de stantead/Beebe. Emplacement pour feu de camp.

Je commence donc à regarder de près les différents modèles d'échelles (escaliers à chats) qui existent pour envisager d'en mettre un chez nous.

Par contre, je me demande bien comment les voisins réagiraient, ainsi que les autres chats du quartier, qui se penseraient peut-être, ainsi, invités à visiter notre intérieur...

Bien sur, et comme nous sommes en Suisse, tout ce petit monde serait consulté avant d'entreprendre quoique se soit (c'est bien le pays du référendum et de la consultation publique ici).

En attendant de développer ce projet, voici quelques photos de mes plus belles trouvailles à ce jour. Première série, une autre à venir sous peu.

Sources : Bricolage en Tous Genres et Lucien Dorlet

Sources : Solange et Agence Jjkphoto

Source : blog "Jul"

Source : Jean-Michel Hugues

Source : Blog "Kinou"

Source : Blog "Tabatha ou la Vie à Titi"

Source : Norbert Pousseur

N'hésitez pas à nous aider à l'enrichir cette série avec vos propres découvertes...

Evidemment, il y a en toujours un ou une pour vouloir ce que l'autre a, dans l'instant, quitte à déranger toute la maisonnée pour cela.

Regardez plutôt !

1. Minette roupille tranquillement à l'ombre d'un fin linge de coton blanc.

2. Charlie ramène sa poire et se dit : "Bon sang que ça semble rudement confortable ici !"

3. Il me regarde, suspectant que quelque chose cloche ; "C'est sur, il y a quelque chose, mais quoi ?!?"

4. Rencontre dessus-dessous, "Ah, c'était donc toi le moelleux coussin sur lequel je prenais place tranquillement !"

5. Charlie ne peut s'empêcher d'en rester là : "Mais, si tu es en dessous, c'est que c'est mieux, non ? Je peux essayer ?"

6. Minette n'a pas apprécié le réveil et commence à avoir le regard furax : "Sois tu pars immédiatement, sois c'est raclée et après je boude."

7. (Par dignité pour notre jeune mâle, nous ne publierons pas les photos de la raclée). Une fois la correction faite, Minette quitte le terrain avec mépris, comme toujours. "Ce n'est qu'un minable, même pas la peine d'en rajouter !"

8. Charlie, qui finalement est plus espiègle que rancunier, tente de se réconcilier en jouant "Eh, éh, trop bien cette place en fait ; merci, hein ! "

The Balcony, originally uploaded by Gabriel Robledo.

Del mismo día feriado en Argentina en que fotografié al Cuida Coches, surge esta foto. Es un edificio viejo, no sé de qué época, del barrio de Palermo.

La foto es una combinación de 3 RAWS. La verdad que me gustó como quedó, no tan exagerado el efecto HDR pero si para que se note que tiene algo especial.

Saludos!

Gabriel

.

---

** Ce week-end, le thème est “photographiez-moi un truc à quatre pattes.” (Pour les règles du jeu c’est par là, merci de les lire). Vous avez jusqu’au jeudi 17 juillet (inclu) pour m’envoyer votre contribution (drcaso @ rogers . com). Les participants sont invités à copier le petit badge rose qui se trouve au début de ce post et à le mettre sur leur blog pour crâner et inviter d'autres lecteurs à participer :)

Et ATTENTION, la première personne qui m'envoie une photo aura le droit de choisir le thème pour une prochaine fois (sauf si vous l'avez déjà choisi une fois)! **

---

Truc à quatre pattes et poilu! Dr. CaSo.

.

Grande saucisse :) à quatre pattes ! Valérie de Haute Savoie.

.

Marsupilami qui ne semble pas aimer les grandes saucisses de Savoie. Olivier.

.

elPadawan, 7 mois, à quatre pattes. elPadawan.

.

La minute de gloire de Tom, mon vieux chien à quatre pattes et deux neurones. Catherine.

.

Nini s'est prise de passion pour cette boîte en carton qui est devenue "son berceau." Samantdi.

.

Félicité in the loom. Meerkat.

.

Saperli.

.

Les lapins et l'éléphant sur l'étagère. Noelia.

.

Mirovinben.

.

Mouton de Molly dessiné par sa maman. Fab.

.

Loukoum. !Béo!

.

Lola au vert. Heidi.

.

See my belly... but don't touch it, grrrr! Dieudeschats.

.

Qu'est-ce qu'on mange ce soir ? Pas Yo! J.

.

Plus original que le chat, l'animal non identifié algérien. La girafe.

.

Les quatre pattes (et le bout de nez) de Bouba. Fransoiz.

La mañana del 24 de junio del 2008 el tema obligado en todos los noticiarios era el caso News Divine. Puig conversó con el diputado a las 6:43 de la mañana.

Todo parecía más o menos normal, aunque al entrevistado se le notaba titubeante en sus respuestas.

Se le notó cada vez más distraído, hasta que interrumpió la entrevista por un momento para darle indicaciones a su hijo sobre dónde encontraría las llaves de la puerta (aparentemente para que no se le hiciera tarde para ir al colegio).

Más tarde, en el resumen de lo más relevante del noticiario, que suele tener un toque de humor, se hizo una parodia de las angustias del diputado ante el apremio de su hijo por irse a la escuela.

Haz click para escuchar la entrevista original (el incidente aparece en los primeros dos minutos de grabación). 

Haz click para escuchar la parodia de la entrevista 

Los audios son cortesía de GA Comunicación y Ciam S.C.

Bonsoir, bienvenue à Vision fraisière. Cette semaine, je vais vous parler de mon voyage au Québec, où j'ai rencontré deux petites fraises Fatima et Kosséça. Fatima et Kosséça sont des petites fraises de la région des Balcons, à l'Ouest de la Sherbrooki. Dans cette zone aride et pleine d'asphalte et de voitures, Fatima et Kosséça tentent de survivre. Leurs parents, des graines de pollen écrasées par un gang d'abeilles rebelles, sont décédés en leur donnant naissance. Les deux petites fraises orphelines ont dû apprendre à vivre dans un petit pot de terre qu'ils ont trouvé non loin du lieu de leur naissance. Mais ce n'est pas les zones urbaines ou les gars saouls qui crient à deux heures du matin qui menacent Fatima et Kosséça, ce sont les pluies incessantes qui inondent leurs terres dernièrement. En effet, le réchauffement climatique a rendu le ciel au-dessus des Balcons très hasardeux et ainsi des pluies menacent l'existence de Fatima et Kosséça qui sont trop gorgées d'eau.

Mais vous pouvez les aider. Avec un don de seulement 10$, vous pourrez donner une chance aux deux soeurs de survivre. Oui, Vision fraisière pourra leur construire une mini-serre pour elles et leur village de fraises où elles profiteront d'une température plus calme tout en ayant l'eau dont elles ont besoin. Avec vos dons, nous vous offrirons une photo de la fraise choisie ainsi qu'un extrait de son dossier médical. De plus, vous pourrez correspondre avec votre fraise gratuitement pendant un an. N'hésitez pas, appellez rapidement à Vision fraisière ! Parce qu'un don pourrait sauver la vie de Fatima et Kosséça.

(Billet farfelu qui m'est venu en tête en voyant nos fraises sur le balcon qui ont bien de la misère avec les températures maussades qui perdurent ici. C'était sans offenses à Vision Mondiale, juste une petite parodie comme ça.)

Minette était boudeuse, c'est donc Charlie qui s'est laissé immortalisé !

L'hôtel des voyageurs à Mont Tremblant est un endroit à découvrir, un spa, un sauna, une piscine extérieure, un local de salle d'entrainement.

Des chambres mignonnes et spacieuses avec foyer et une climatisation. Je vous dit cela, car nous y sommes aller le 13et le 14 juin, il faisait 26 degré dehors, mais dans la soirée nous avions un feu de foyer la climatisation était à fond! La belle vie quoi!

Les photos parlent d'elles même!

Vous êtes à deux pas du petit village piétonnier.

Je vous conseil de vous louer une chambre avec cuisinette, comme cela, vous n'aurez pas à manger dans les restos dispendieux du petit village.

De tes tourments attendrissants, jusque dans ta colère insaisissable. De ton volume au maximum, il en aura fallu de peu que tu t’empiffres de mon balcon. Tu auras été repu, juste attends, te satisfaisant de gruger un peu de mon espace. En laissant ce bras de géant meurtri et ballant sur le rebord de ma cloison qui me sépare du vide. Tu l’auras soumis aux pires sévices, sans te cacher, dans ton invisibilité sournoise. Impuissant, je t’aurai regardé le torturer sous mes yeux.

Mood musical: Death Cab for Cutie - 05 - I Will Follow You Into The Dark
Pilosité faciale: 5 jours
Taux d’amabilité: déchaîné
Taux de dérision: impuissant

Un très bel hôtel près des chutes Montmorency, L'Ambassadeur.

De belles chambres, confortables, une superbe piscine intérieure.

À 15 minutes du Centre Ville de Québec.