Deci, în opinia studentei, să faci sex oral sau anal cu altul, nu înseamnă să-ţi înşeli partenerul!

Some of Relyea's art projects focus on the use of a few basic geometric shapes. The combination of these shapes and the vibrant colours produces some interesting pieces. I really like them and think it is striking enough to make the viewer want to dismantle all the geometric components and examine them as individual parts.

The still image above is a view of what you would see once you have generated the design as the user (click the image to have a go). Relyea uses Shockwave applets to present his work. It is usually in the form of an interactive project and requires the user to take an initial action. For examle when the user clicks on the red blank box the design quickly starts printing itself from the top left corner all the way around the box in a clockwise spiralling motion until the whole box is covered with the pattern.

Relyea has variations of these pieces - some even allowing you to choose the combination of colours and the randomness of the generation of pattern. See the Space Filling Curve Art Generator

The technical background to his work is explained on his site. Here is an excerpt from the Artist Information page:

Relyea's tools are script editing windows and compilers. Relyea's schooling in traditional printmaking (under Lawrence Scholder) left him with a strong consideration for the process of image creation. Relyea loosely defines new digital processes by creating works manually first, he then transforms the processes into programming routines with parameters. The parameters can be dynamic data from the network, mathematical algorithms or number generators. The routines are repeated with parameter variations to generate designs of similar aesthetic quality.

I think I might try contacting him and ask him a few questions about his work and how much of it he considers to be influenced by the world of geometry. hmm wonder if he'll reply - will keep you posted.

Many quad plates are mounted with the centerline of the plate following the "geometrical" centerline of the foot. This is the typical setup for ice and inline skates. While this may allow you to glide in a straight line on one foot on your quads you will notice when you look down that the front wheel on the inside of your foot sticks way out while the outside wheel hardly shows. For better balance and to transmit your leg power through the wheels more efficiently the centerline of the plate should point slightly to the outside edge of the skate boot. The amount of front wheel sticking out from either side of the boot will be closer to being equal. A good rule of thumb is to have the plate centerline pointing at the gap between the second toe (the long one next to the big toe) and the third toe (the one to the outside of the second toe).

You can determine this position by putting on the boot before mounting and marking the spot with a piece of chalk. Run the chalk mark around to the sole. Use a centerpunch to make a little dimple on the bottom of the boot at this point and make another centerpunch mark at the back of the heel. You now have your reference points for centering the plate. Refer to the article on plate location for determining where to mount the plate on the centerline.

What are some of the reasons for centering the plates in this fashion.

1. Your weight is more evenly distributed across your wheels. 
2. Sharp turns are much easier to handle. 
3. As you are skating your front gliding foot will curve gradually to the outside, allowing for a more efficient skating movement and transmitting of power from your legs. Watch a speed skating race sometime (ice, inline or quad). This is the technique they use.

NOUA GENERAŢIE DE EMOLĂI DE OCAZIE... =))

Astăzi dimineaţa, ascultam la Radio România în emisiunea Matinal răspunsurile unui copil la întrebarea>

„De unde, vin banii?”, iar copilul în candoarea şi sinceritatea lui a răspuns:

„De la Primărie!”

Mulţi vor râde de răspunsul copilului, dar în România aşteptatul banilor de la primărie , este un sport naţional.Multe din femeile românce fac lucrul ăsta, şi_o trag într_o veselie, trântesc o căruţă de plozi, apoi stau în faţa primăriei să ceară ajutor financiar.Nu pot merge la muncă pentru că au copii mulţi, de parcă copii i_a făcut cu primăria!

Copile! tu eşti un caz fericit dacă mama ta , încă e cu tine, dar vai de copii care au rămas singuri iar mama pentru a devenii o doamnă i_a lăsat pe la bunici, vecini şi a venit in Italia să se realizeze!

Nici aici nu face altceva decât în România, si_o trage mereu, doar că a schimbat moneda, din lei în euro!

My old BlackBerry 8703e served me pretty well for the past couple of years, but its battery was getting tired. I stopped-in at the Sprint store and discovered that a replacement battery was about $60. Alas, a new Blackberry was $100, and it turned out that my two year commit period was up the day before I stopped in the store. That made my next step pretty obvious, frankly.

So, about half an hour later, and after a quick consult with the boss (George), I walked out of the Sprint store with a shiny new BlackBerry 8330, better known as the BlackBerry Curve. While its model number may be smaller, the featureset is a massive upgrade from the old phone. And unfortunately, my CrackBerry addiction just got amped-up about 10x in the process. (As if I don't get teased about it enough as it was.)

The Curve shares the full QWERTY keyboard I loved from the 8703 (I couldn't put-up with that crazy semi-T9-improvement of the Pearl), but is slimmer overall, and adds a pile of new capabilities, not the least of which is a camera. But of greater interest to me is media capabilities of the Curve, closely related to another plus, the ability to use a Micro SD memory card in the phone.

After owning the Curve for about a month now, I love it. While it might not have the cool factor of the iPhone, I frankly don't care. (I use a PC, not a Mac, so maybe this is more a statement of my geekitude than anything else, I don't know.) The BlackBerry works, it works well, and it has a few tricks up its sleeve that the iPhone does not, not the least of which is an ability to work via USB tether to provide my laptop with semi-broadband Internet access just about anywhere I normally find myself.

In any event, the other week while I was on vacation, I took a road trip around the state, and was enjoying all my favorite tunes through the Curve's media player (my three month old iPod Nano is sitting in a drawer now); navigating via GPS with live maps coming across the Internet; and taking pictures of the beautiful fall colors and e-mailing them to a friend in Maine. Oh yeah, and I checked my e-mail a couple of times, and texted with a few friends, all from seemingly in the middle of absolutely nowhere.

I'm frankly amazed at Sprint's incredible coverage throughout Colorado (one reason we stick with them), but even moreover, I'm amazed at the data coverage available. While EVDO coverage was understandably limited, at minimum the slower speed 1xRTT was available everywhere I was. The difference was somewhat perceptible in terms of the speed of sending photos to friends, but it's not like you have to wait for it, so it just didn't matter.

In a separate post later on, I'll talk about some of the elegance of the BlackBerry's design, which has some relevance to what we do here at BrainSpark in terms of usability (a subject pretty close to our hearts here). But for now, just know that Wes is crazy high on Crack(Berry).

Wes

FADE IN:

INT. Scena1. Angela (dragostea)

Întuneric. Negru, mult negru. O lumină artificială, exterioară, semnalează spaţiul unei camere mici, pătrare, ca de celulă. Un geam mic, se deschide.... spre un zid. În fundal se aude căzînd ritmic, sacadat, o picătură chinezească. Ecoul e scurt şi metalic. Ceva sau cineva parcă scurmă într– un colţ, ca un animal care a orbit. O lumină de jos, dezvăluie că animalul orb e de fapt un bărbat înalt, încolăcit în jurul propriului corp în formă de melc. Bărbatul e gol, doar părul şi barba negre, crescute ireal de lung îl acoperă impudic. Ochii lui sînt foarte deschişi, de o culoare nedefinită şi privesc întotdeauna în gol. Suferă de mania dedublării, aude voci, sare de la o idee la alta cu o lipsă de logică aparentă.Vocea care se aude e gravă şi serioasă, ca a unui intelectual, dar pe alocuri are inflexiuni demente, lubrice. 

 –  Dacă mai sap încă încă trei mii de ani de acum încolo dau de cer. O să mă umplu de noroi pînă în gît, dar aşa era şi-afară, ca să dai de-o geană de lumină. Numai că oamenii te umpleau de căcat. Nu poţi să nu te murdăreşti în lumea asta, n-ai cum să nu te încîlceşti.

(se mîngîie lubric şi tendenţios pe barba, pe organele genitale, înspre picioare)

 –  Ce-ai spus? Futute-n morţii tăi!

(corpul lui rămîne inert, numai ochii izbucnesc din orbite. Apoi revine la starea anterioară)

 –  Pfui, drace! Era un înger, vroia să mă prosteacă. Îmi zicea că cerul îi în partea cealaltă. 

 –  Să ştiţi, stimabililor, că lumea-i cu susu-n jos de cînd v-a făcut mă-ta voastră. De cînd l-a făcut mă-ta şi pe Dumnezeu şi pe curva mea. 

 –  Să nu care cumva... ! Moraliştii dreacului!

(aceeaşi atitudine ofensivă, fără obiect)

 –  Ea a fost singura care a înţeles lumea. Şi a mea, şi a ei, şi a tuturor ignoranţilor ăstora. Şi-o trăgea cu toţi ca să le arate cît sînt de animale. Să-i vadă cum fac spume, cum grohăie. Avea orgasme cînd vedea precaritatea din jur. Ha-ha! Ea a îndrăznit să lase lumea să intre în ea, nu ca noi, ăştia care stăm şi batem la uşa ei cu capul plecat.

 –  Nu bă, boule! Acolo-i buda, nu uşa interzisă.

 –  Toţi credem că ştim ceva despre viaţă şi despre noi înşine

(în timp ce vorbeşte îşi bagă şi scoate un deget din gură, tendenţios)

Dar de fapt nu sîntem decît produsul unor labe triste. Filosofăm cu mîna între picioare şi cu ţigara în botul de porci. 

 –  Tu ce stai şi te holbezi? 

 (continuă să scurme, ca o cîrtiţă, în beton. Un prim plan pe mîinile cu unghiile crescute nefiresc de mult cu care zgîrie piatra)

 –  Departe mai e şi împlinirea noastră. Trebuie să te legi de picioare şi de mîini, să uiţi de toate şi să te pui cu capul în jos. Şi de-abia, de-abia, dacă ai să zăreşti ceva. 

 –  Ei, vezi că întreci măsura!.. că acum mă trezesc şi vin la tine!

(în ciuda ameninţărilor pe care le sugerează, rămîne inert. Aceeaşi mişcare de ieşire din orbită a ochilor)

 –  Vă spuneam de Angela. Da, curva. Ea mi-a vorbit prima oară despre Heidegger. Adică na, nu mă înţelegeţi greşit. Ea m-a ajutat să-l înţeleg. Ştiţi dumneavoastră, diferenţa dintre ontologic şi ontic.

 –  Mai taci odată că mă înnebuneşti!

(îşi duce mîna la cap, pe sub păr, dar în contratimp cu ceea ce vorbeşte)

 –  Din cauza ei am început să văd totul pe dos, adică aşa cum era. Ha-ha!

(acelaşi ha– ha sec, ca şi data trecută)

Toată viaţa mea era pe dos şi cusută cu aţă albă, aşa că m-am dezbrăcat de ea şi am pornit-o în pielea goală prin centrul lumii.  

(se strînge, şi după cum bate lumina reflectoarelor pare că s-a aşezat în poziţia fetusului)

 Zgomotul picăturii care cade pe podea, ce a însoţit tot dialogul, încetează. Se revine la cadrul iniţial cu celula afltă în întuneric total, de unde nu se poate distinge nimic.

CUT TO:

INT. Scena 2. Ioan (sinele)

Acelaşi cadru ca şi în scena precedentă. Bărbatul încă în poziţia fetusului, înfăşurat în păr, e indefinibil. Începe să se mişte, să se zbată, geme, apoi se întinde. Lungimea corpului lui e cît lăţimea camerei. Ia poziţia mortului. În încăpere foşnetul încetează. Se vede cu mare greutate, i se aude doar vocea, de această dată liniştită şi împăcată. Inflexiunile sînt senine, aproape pilduitoare. 

 –  Credeam că e mama. Dar era doar un şir de curve. 

 –  Nu, mama nu e printre ele.

 –  Eu m-am născut într-o familie de boieri. Da, de boieri, adică îi durea în cur de mine de cît de boieri erau. Credeau că mi le-au dat pe toate, dar mi-au dat o... nimic.

 –  Lăsaţi, lăsaţi, nu e nevoie să mă compătimiţi.

 –  Necazul meu cel mai mare e că nu am reuşit niciodată să învăţ să fiu singur. Eram mereu în căutare, dar căutam numai înapoi, baloane de săpun, pe întuneric. Ca şi acum. 

 –  Am obosit, dar nu-i nimic, putem continua.

 –  Ei au fost puţini, ceilalţi au fost foarte mulţi.

(ridică mîinile drept, în sus, ca o mumie care încearcă să se ridice din mormînt)

 –  Ei cine?

 –  Oamenii. Ei se pot debarasa de ce instincte vor, norocoşii. Numai de înstinctul de supravieţuire nu. Ha-ha. Aşa că, oricum o să crape ca nişte animale, cînd vrea mă-sa natură, nu cînd vor ei.

 –  Natură da, aia de te fute după cum vrea muşchii ei.

 –  Eu nu sînt ca ei, eu am înţeles de timpuriu rostul unei labe. 

 –  Angela? Lăsaţi-o pe ea. Acum e vorba de mine.

 –  Şi cum spuneam, m-am împotrivit. În loc Dumnezeu mi-am găsit dumnezei, mi-am smuls unghiile, mi-am smuls părul.

(mişcarea pe care o face sugerează circumcizie)

 –  Da, fericirea nu vine niciodată cînd trebuie, aveai dreptate, prietene.

 –  Am învăţat că şi cu nefericirea poţi fi fericit. Da, da, chiar aşa!

(se aşază pe o parte, cu o mînă sub cap, meditativ). 

 –  Tu?! Tu n-ai ştiut niciodată să crezi pînă la capăt.

 –  Asta e greşeala noastră, a tuturor, că nu credem niciodată. Nu credem că atît ne-a fost dat, vrem mereu mai mult şi mai mult, nu nu voim să ne împăcăm cu destinul nostru, aşa cum a fost dat el.

 –  Nu, Ioane, nu drumul, ci tu ai greşit-o!

Plan apropiat cu spatele bărbatului care se strînge încet.  Picătura chinezească începe din nou să se scurgă . De data asta mai repde. Pic-pic.

CUT TO:

INT. Scena 3. Alibiul (frumuseţea)

Camera e şi mai întunecată, cu greu se mai poate distinge corpul bărbatului. Acestuia nu i se mai pot vedea decît capul, de la spate, şi mîinile cu degetele răsfirate, care încearcă parcă să îl acopere, parcă să-l protejeze, parcă să-l strivească. Vocea lui se aude stins şi ironic. Îşi pierde inflexiunile lubrice. Dedublarea se păstrează.

 –  Atunci m-am hotărît să nu mai gîndesc niciodată.

 –  Cine, tu? 

 –  Am început să învăţ să ating: să ating un neuron de celălalt.

(degetele se văd pe capul omului de parcă ar cînta la pian; încet, părul i se desprinde de pe cap şi rămîne doar scalpul curat, aproape strălucitor în lumina cea slabă)

Am simţit ce înseamnă excitarea după ce m-am prins cum se fac sinapsele. Mulţi mi-au desenat, dar nu m-am convins pînă nu am cunoscut bucuria contactelor, a magnetismului.

 –  De ce ai vrut să creşti, ce ţi-a trebui să fii om mare, te-a mîncat în cur!

 –  Frumuseţea e un melc. O poţi pune la ureche şi asculta tumultul vieţii în ea, o poţi privi ca pe o iluzie, cu irizările ei de curcubeu sau... o poţi trăi. Aşa, uşor, coborînd pe spirală ca pe un tobogan sau încercînd să urci împotriva valurilor care vin peste tine în unde perfecte...

(îşi bagă degetul în ureche cu brutalitate, parcă îndesînd ceva acolo)

 –  Ce zici tu acolo, cine să urce o scară fără scări?

 –  Eram sigur că în lumea modernă trebuie să se fi inventat un lift pentru a sui mai sus decît ai crezut vreodată că poţi urca. Şi liftul ăla să facă bine să-l ajute şi pe Sisif să-şi care piatra în vîrf. 

 –  Cum s-a născut lumea?

 –  Eu am murit în clipa imediat următoare după ce m-am născut. Nu ştiu. Sau am murit încă de cînd a fecundat taică-miu ovolul maică-mii.

(amîndouă mîinile i se strîng în pumni. Îşi loveşte sacadat capul, în contratimp cu căderea picăturii chinezeşti )

 –  Dar de ce, de ce?

 –  Pentru  m-am născut mort nu am am putut vedea niciodată cerul, nici marea cu valurile vieţii, nici muntele lui Sisif.  La un moment dat, cînd am crescut mare, am început să văd viaţa.

 –  A cui ? Pentru cine o vroiai?

 –  Cînd am reuşit să-mi întunec din nou întunericul, am început să văd: cerul şi marea şi    culmile, tot tot tot. 

 –  De ce n-ai  văzut  mai devreme că trebuie fii orb ca să reuşeşti să trăieşti lumea?

 Nu se mai distinge decît scalpul bărbatului fără vîrstă şi fără nume – curat şi perfect rotund.

 FADE OUT .

AND OF COURSE MY PHONE NOW!!!!!

Photographer's Description:
De-focused shimmering dots in Festive Christmas colours, created in-camera with a wide open aperture and a seriously de-focused lens, great background or texture for festive design element.

Keywords:
Defocused,Light,Glowing,Backgrounds,Textured,Multi-Layered Effect,Glitter,Christmas,Celebration,Bright,colourful,Red,Gold,Silver,Smooth,Curve,Circle,Spotted,Softness,Focus,Pattern,Design Element,tinsel

I took the image below for the geometric lines the Lilly pads possessed. Without my knowledge a little minnow made an appearance in the photograph. Do you see him? Well I didn't until after I uploaded the image onto my computer. I was surprised and delighted! What an added interest factor to the image. Things like that are marvelous to me. I know, its a minnow. But, think for a minute about him looking up at me through the colorful pads and you may see why I enjoy these surprises. I captured a moment of his life hovering along the surface of the water. I wonder what he was thinking about when he noticed I was there. Well before I go off into my own little wonderland, I will conclude. All, I am trying to say is that there are little moments in our days that we pass up and never know occurred. Take time and think about them, or if you are a photographer like myself ,you have the ability to go back and look at the things you missed. Awesome day!

MT

Okay, so as I look at this image I see more minnows that I didn't see minutes ago. Maybe I need to slow down and observe even more. How many minnows are there really in the photo? My version of "Where's Waldo".

Pentru că poate!

La staţia Politehnica se pare că lucrurile au revenit la normal. Nu am mai constatat nicio staţionare fără justificare. Ajung la şcoală mai puţin transpirat - pentru că mă enervam - şi ceva mai repede. Nu retrag punctajul negativ, duh! NEXT!

O neinspiraţie extremă m-a făcut să trec pe la Consiliul Britanic după ce am poposit 15 minute acasă. Neinspiraţie nesimţită. La fel de nesimţită ca tipa care se ocupa cu returnările şi împrumuturile. Credeam că stai la coadă juma' de oră numai atunci când îţi faci abonament de metrou, nu la o fucking library! Iar ea era atât de veselă şi se mişca mai încet decât un porc îngrăşat cu o seară înainte de tăiere. Agonie şi nimic mai mult, după un orar deosebit de inteligent într-o zi de miercuri cu dimineaţă ironic de însorită. Da, îi zic agonie. Ştiam că am să-mi găsesc sfârşitul la coada aia, dar ultima speranţă să ies la lumină a venit de sus. O guristă (apropo de ediţia excelentă de azi a Jurnalului Naţional) se face că revine la muncă după ce, probabil, a prestat şi alte servicii în cele mai obscure locuri strategic ascunse de ochiul meu ager, la etaj. Nu i-a mers, am citit-o, greu mă păcăleşti.

Glumeam, desigur. De-aia bag un -3, îmi pare rău, nu am fost niciodată aşa nemulţumit de timpul petrecut acolo.

Romană - Universitate făcut pe jos. Cred că de un milion de ori. EVERY SINGLE FUCKING TIME zici că ai gustat din Marea Moartă, deşi mirosul rămâne undeva la Marea Căcat, iar impresia (overall) ar fi de Marea Prost (Proastă?). Zău. Era roşu, lucru care nu mă opreşte să traversez strada atât timp cât am doi ochi, două urechi, reflexe, un simţ al pericolului şi cel puţin un neuron care să pună totul cap la cap. Şi o gură pentru urări. De data aceasta nu m-am angajat în traversare pentru că am avut ceva mai bun de făcut. Un cârnat cu uniformă ne arăta că ştie să fluiere şi să dea din mâini, păcat de şoferii care au pus botul şi s-au avântat în intersecţie crezând că dirijorul nu are bug-uri. Adevărul este că ei aveau probleme mai grave. Pentru a fi şofer cu acte în regulă nu e musai să ai creier, atât timp cât poţi conduce cu instinctele (dreapta e la dreapta, deci trag de volan în dreapta) sau cu nişte calităţi dobândite de la pubertate încolo (aici e tricky pentru că vitezele sunt redate pe orizontală şi nu pe verticală). Cu femeile e complicat. Eu unul le iubesc, sunt protejatele mele, de-aia nici nu o să le vorbesc de rău!

E verde, dar bunul simţ te pune la încercare: "să trec sau nu?" Fii atent: intersecţia e plină. "PLM, logica minimală îmi spune să bag picioru' în ea şi să mă mişc". Şeriful îţi face şi el semn să te apropii, deci să nu crezi cumva că eşti tu nebun. Te plasează în spaţiul tău rezervat din intersecţia devenită parcare preţ de câteva minute. Sfărşit, m-am plictisit. -3. Pentru şoferii din Bucureşti, pentru claxoanele când eşti pe zebră, traversând pe culoarea verde, pentru şmecherii care zboară cu merţane pe Bvd. Unirii spre Palatul Parlamentului. Toate în pachet special cu cel mai cunoscut simbol din lume. _|_

România îţi ocupă tot timpul, cum spunea Mircea Badea. Lumea asta e fascinantă. Nu prea mai vreau să calculez overall-ul pentru că oricum tinde la minus infinit. Oricum...

Overall: -7

Dar chiar pe canapeaua omului, Cristina? Ce-ai avut cu ea?

About two months ago, I purchased a Blackberry. I have never owned a PDA until now. I had heard a lot about Blackberry's and I wanted to get one a try it out. A close friend of mine has a Blackberry Pearl, and I was quite impressed with it. So I finally got a Curve for myself.

The bottom line is that it didn't take very long for me to be completely hooked. No other phone has any appeal for me any longer. I'm never going back.

What I wish to do with this site is to share my Blackberry experiences, what I have discovered about this very amazing instrument, and my likes and dislikes about it. I also wish to pass along any tips and tricks I pick up along the way. Remember, I was a total PDA neophyte when I took my Berry out of the box for the first time. I'm hopeful that many of the things I learn along the way could be helpful to other new Blackberry users.

Azi sunt nervoasa. De fapt... cred ca ar fi corect sa spun ca azi sunt cu mult mai nervoasa decat de obicei. M-am obisnuit sa imi fac nervi in fiecare zi, doar sunt studenta, deci numai buna de calcat in picioare. Sunt insa zile in care imi resimt handicapul de a nu putea schimba nimic din mentalitatea asta romaneasca de CACAT atat de tare, incat pur si simplu raman fara vlaga, impietrita, parca bolnava, nu ma mai simt in stare nici macar sa ma descarc in fata prietenilor. Romanii au transformat perioada studentiei intr-o serie de lovituri in moalele capului, menite sa distruga spiritul rebel din fiecare, spiritul ala care ar putea sa ne dea curajul sa fim diferiti, sa ne exprimam fara rusine si frica, sa protestam in fata nedreptatilor... sa nu inghitim orice scarbosenie ce ne este aruncata in fata. A fi student in Romania este sinonim cu a fi un caine la scoala de dresaj. Nu faci cum ti se spune? Ai indraznit sa fi nemultumit? POC!!! una-doua-trei in crestetul capului, sa te inveti minte sa mai gandesti de unul singur de acum incolo! In schimb, daca pleci frumos capul, precum un caine amarat, te scarpina dupa ureche si iti arunca si tie un os. Uite asa, incet-incet, ajungi un frustrat cu prea putini bani pentru a-ti permite terapie sau orice alt fel de ajutor specializat, si te apuci de scris bloguri, ca ai auzit tu pe undeva, candva, ca cica si scrisul e o forma de terapie. Asta sunt eu. Plus cateva mii de studenti, dar nu toti au aflat de terapia asta cu scrisul.

Inainte nu-mi pasa, cu toate ca sistemul educational romanesc m-a futut intr-una de prin clasa a 5a (deh, in 1-4 sa zicem ca am avut noroc). Sunt curva acestui sistem. O recunosc, n-am ce face. Daca n-as fi curva lui, n-as avea viitor. Sau cel putin asa mi-au spus toti: "N-ai scoala, n-ai viitor." Asa ca m-am conformat. Dar viitorul meu intarzie sa apara. In curand o sa renunt la viata de curva, in mod normal ar fi trebuit sa intrezaresc macar o bucatita de viitor roasa pe jumatate, ceva mic, orice, dar... pauza! Viitorul niciunde! Nu am inceput sa disper inca. Asta pentru ca nu sunt singura. Si celelalte curve "batrane", asa ca mine, isi mijesc ochii, doar-doar zaresc si ele macar o umbra de viitor.

Inca de mica am fost incurajata sa merg pe la tot felul de concursuri scolare, mai bine zis am mers obligat-fortat. Pe de o parte erau parintii, care oricum imi lasau mie decizia finala, iar pe de alta parte profesorii. Cu profesorii nu aveam ce discuta. Refuzul meu de a participa ar fi avut ca si consecinte note mici, corigente, modificarea comportamentului bland si intelegator al distinselor cadre didactice fata de mine etc etc. La aceste concursuri scolare am fost fututa pentru prima data de sistemul nostru educational: nu mergea la fazele urmatoare ale concursului elevul cel mai bun, ci elevul pentru care s-au pus cele mai multe vorbe. Eram mica, parerea mea era egala cu zero, am tacut. Of course si desigur ca si la capacitate am fost fututa in stil mare. Nota mea a trebuit micsorata ca sa fie marite notele dragilor mei colegi care de abia reuseau sa isi scoata cinciul la romana si la mate, pana si nota aia le era data din mila. Acuma, eu inteleg ca omul se mai schimba, in special elevul, care poate evolua, poate deveni mai constiincios... dar... DAR!!! Nu peste noapte, domnilor profesori &co !!!!! Si nu de la nota 5 la nota 10!!!!! Si cel mai important: de mine si de ceilalti care isi meritau notele mari, de ce a trebuit sa va bateti joc???? Macar putin respect sa fi avut pentru neuronii pe care ni i-am fript zi de zi ca sa tocim toate cacaturile predate de voi! Si ca sa inchid gura alora care vomita diaree, ce deh...pute, stiu ca trebuia sa iau note mult mai mari la capacitate, mi-am vazut lucrarile cand am facut contestatie, dar am fost tratate intr-un asemenea hal si eu si maicamea, ca am tacut amandoua si am inghitit in sec. Si uite asa am inceput sa devin o paranoica ce crede in teoria conspiratiei cu sfintenie. Macar am avut noroc sa nu intru la liceul la care am vrut, ca nici Freud nu imi mai vindeca acum toate psihozele, nevrozele si isteriile care mi-ar fi acaparat mintea. Nu spun ca a fost altfel in liceul meu. Sistemul m-a futut in continuare, dar macar a folosit protectie. Macar am luat notele pe care le meritam la bac, in ciuda faptului ca povestea cu desteptarea peste noapte a colegilor de 5 s-a repetat. Au curs notele de 10 rauri-rauri.

Imi aduc aminte cum visam la studentie. Eram nerabdatoare sa gust din viata de student, sa simt ca sunt pe drumul spre independenta. Din prima luna de facultate mi-am dat seama ca vazusem prea multe filme. Eram inconjurata de nepasare, de badaranie si de tocilari. Nu incerc sa-i judec pe saracii tocilari, ei sunt doar produsul sistemului educational romanesc. Noi nu ne invatam progeniturile sa gandeasca de unele singure, noi le programam. In fine... Am crezut cu naivitate ca profesorii vor fi altfel, ca modul lor de predare va fi diferit, ca nu vor judeca dupa note, ci dupa idei. Am crezut in imaginea aia in care profesorul sta in parc (sau oriunde, parcul e doar un exemplu), inconjurat de studenti si le da teme de gandire, ii stimuleaza, ii asculta, ii intreaba, le pasa, nu le tine predici nesfarsite. Am crezut ca acum era sansa mea sa nu ma mai stresez ca voi fi judecata dupa note, sa incep cu adevarat sa gandesc si sa imi exprim ideile fara frica. PROASTA! Da, asta sunt eu! O proasta! Si nu sunt singura proasta, suntem chiar o comunitate de studenti prosti.

Facultatile nu stiu altceva decat sa ne mulga de bani. Pe nimeni nu intereseaza daca ne mai ramane si noua ceva in cap din toate cursurile si seminariile la care participam, pe nimeni nu intereseaza daca o sa stim sa punem teoria in practica. Dar protestele studentilor nu sunt acceptate, studentii sunt invizibili in fata puterii maretei universitati si nimanui nu-i pasa. La finalul primului an, toti colegii mei au trecut anul, fie ca aveau sau nu numarul de credite necesare, singura conditie era sa isi fi platit taxa anuala integral pana la finele sesiunii de restante. Problema universitatii era, de fapt, ca foarte multi studenti erau in pericol de a-si pica anul... si atunci cine le mai dadea lor bani, din moment ce numarul viitorilor studenti era mai mic decat cel din anul precedent? In concluzie, logica a fost mai putini studenti, mai putini bani, rezulta ca nu putem fi corecti. Au trecut anul colegi pe care nici nu ii vazusem la fata, nici nu auzisem de ei, colegi care nu isi luasera nici macar un singur examen pe parcursul intregului an. Eu nu ii consider pe acestia studenti. Sunt doar persoane care vor sa isi faca de lucru. Sunt doar rezultatele inevitabile ale numarului nelimitat de locuri cu taxa. Dar ei sunt colegii mei, chiar daca nu au invatat pe rupte si nu au pierdut noptile in sesiune, chiar daca nu s-au stresat, rugandu-se la Dumnezeu, Buddha, Vishnu, Shiva si altii de care abia atunci auzise, in disperare, pentru un 5. Ei se numesc in continuare colegii mei, studenti, chiar daca nu stiu nici macar cum arata cladirea facultatii. Pentru mine sunt doar niste javre profitoare, sustinute de alte javre si mai mari. Ocupa locul unora care poate chiar si-ar fi dorit sa invete, sa mearga la facultate, dar nu au putut pentru ca nu au avut banii acestor javre. Ii pasa cuiva? Nu, de ce sa le pese? Studentul e un nimic, o bacterie cu bani de aruncat. Are sens sa mai spun ca si in anii urmatori povestea a fost aproximativ aceasi? Atitudinea de care se loveste fiecare student este: iti convine, bine, nu iti convine, pa!

In primul an, am vrut sa stau la camin. Mi s-a spus in fata, fara menajamente, ca studentii de anul 1 nu pot primi loc la camin. Pai cum asa dom'le? Si eu unde dorm? Eu pentru ce dau atatia bani la universitate? Pentru creta si burete? N-am zis ca vreau sa stau la camin pe gratis. N-a interesat pe nimeni, ca doar nu era problema lor. Eu si ceilalti 300 de colegi a trebuit sa ne descurcam cum a putut fiecare. Am apelat si eu la relatiile mele si pana la urma mi-am obtinut un loc la camin, la alta universitate, normal. M-am simtit vinovata ca ocupam locul altui student, dar am fost nevoita sa ma supun legilor junglei. Anii urmatori, la fel. Din toate partile primeam raspunsuri de genul "Dati-va dracu de studenti, ce ma doare pe mine ca vreti voi loc la camin? Dormiti in gara!". Pai cum asa dom'le sa dorm in gara? Primesc amenda, ma ia aurolacii la bataie ca dorm pe banca lor... Again... i-a pasat cuiva? Un sut in fund si la revedere! Iar am aplicat legea junglei... Anul asta a fost cel mai fain. M-a mancat intre fese sa ma bag la alta universitate la camin decat in anii precedenti. Cand mi-am facut cazarea si am semnat contractul, mi s-a cerut sa platesc pe luna octombrie. Zis si facut. Am scos banii frumos din portofel, am platit, dupa care mi se spune ca mai am nu stiu cate chestii pentru care trebuie sa platesc. Hopa! Pai cum asa? Pai asa bine... nu stiu cati lei cablul (frumos, eu nu merg cu televizorul la camin, nu am nevoie de cablu, dar cica e "obligatoriu") nu stiu cati lei curatenia... etc etc... Stop! Si back! Ce curatenie? Eu stiam ca asta e inclusa in suma de bani (o suma frumusica de altfel) pe care o dau lunar. Inca o data a trebuit sa ma conformez. Stiam regula: iti convine bine, nu iti convine, pa! Si uite asa frumos platesc eu pentru un loc la o camera de 4 persoane mai mult decat am platit in anii trecuti pentru un loc intr-o camera de 2 persoane (camere care nu aveau gandaci, camere care erau dotate cu frigider, in camine in care baile erau curate, si holurile nu vuiau de scandaluri - adica fix opusul acestui camin). Frustrata? Da, sunt! Mi se pare si normal, din moment ce sunt fututa din toate partile cu nesimtire! Cred insa ca cel mai frumos futai pe care il poate primi un student din partea sistemului este atunci cand stie ca e integralist, iar facultatea ii comunica peste noapte ca are cel putin 2 restante! Cum? De unde? Mi-am luat domne examenele, am luat si note mari, am vazut rezultatele afisate! Numai ca am facut greseala sa nu-mi trec notele in carnet. Raspunsul? "Pai atunci cum poti tu sa dovedesti ca esti integralist? Ne pare rau domnule student, dar ai restante si asta inseamna ca acum trebuie sa platesti taxa la facultate." Merge saracul student la profesori, sa clarifice problema, dar parca se loveste de un zid de surzenie. Cine a mai auzit sa pastreze profesorii foile de la examene? Greseala ta, studentule, ca nu ti-ai trecut notele in carnet. Nu e greseala facultatii ca se joaca cu banii si mintea ta, si nu te respecta nici macar atata incat sa iti acorde atentia minima de a-ti trece notele corect in catalog. In contiuare, nimanui nu-i pasa de student. Anul asta s-a facut putina gura legat de problema cazarilor. Doar galagie, cine are nevoie de fapte? Oricum totul a ramas la fel, si in fiecare an povestea se repeta. Studentul sta aplecat si isi primeste cuminte loviturile, a invatat ca daca protesteaza, e de rau. E aproape dresat, pana dupa licenta, va fi un catel simpatic si ascultator.

In concluzie, sa nu mai aud de grevele profesorilor si de vesnicele lor nemultumiri. Majoritatea sunt niste scarbe comuniste, care habar nu au ce spun la ore, dar se asteapta sa le repeti totul cuvant cu cuvant. In loc sa isi stimuleze elevii, le baga in cap ca nu sunt buni de nimic. Notele nu se ia pe merit si gandire, se ia pe toceala si preferinte (preferintele profesorilor, desigur). Putini sunt profesorii cu adevarat buni, care merita respectul nostru. Tuturor celorlalti, nu pot decat sa le zic: HAI MARS, JAVRELOR!

Merge treaba asta cu terapia prin scris, deja sunt mai linistita :))

Eu zic ca daca ar muri o mare parte dintre lingaii si barfitorii pamantului, populatia s-ar reduce considerabil si lumea ar avea mai multi bani, datorita divizarii lor la mai putine persoane, criza asta economica s-ar atenua si ar fi totul mult mai bine.

Nu ar mai exista frustrati ca nu au ce au altii, pentru ca in momentul in care s-ar putea intampla asa ceva, ar avea destui bani sa se destrabaleze si sa aiba orice(mai putin sentimente, caci nu le poti avea pe toate in viata).

Plus ca moartea unora ar putea ridica moraluri intregi ale oamenilor si persoanele s-ar intelege mult mai bine, lumea ar lucra mai cu spor, nu s-ar mai batea nimeni cu topoare, sabii ninja si pistoale. Ce sa mai zicem de razboaie! U.S.A. + Irak = LOVE.

Mai mult de atat ce pot sa zic, cu riscul de a ma face inteleasa, o zic pe romaneste: Muriti, curvelor!

In the past, I've relied on memory or my computer for those random, useless facts that interest me so much, but for the past week or so I've been playing with ChaCha, and I'm having way too much fun. Geez, this is coming off as an ad. It's not. I'm just having fun playing with some free mobile tools.

So, confession, I've gotten a new BlackBerry Curve. Yeah, I know, it's overkill, but it's pink. And pretty. And a friggin' BlackBerry. It hasn't left my side in days, si I've had to find all sorts of random things to do with my lovely BB.

I've registered at CrackBerry and played on their forums. I've played with Nokia's MOSH! site (Yoda ringtones anyone?), and several others. I've gotten themes, ringtones, e-mail accounts, random mobile/WAP sites, and everything BUT sleep.

I think that's where I need to head now. And that's it. I'm sure there's more to come.

And now, to bed. Or maybe just back online on the CrackBerry. Who knows. Wanna take bets?

So, I got a little sidetracked from the Erik Gonzalez 100 - my list of my 100 favorite albums of all time. Now, I'm going try to catchup by posting much shorter comments on each album until we get near the top.

Here goes:

#96 The Faint: Danse Macabre (Saddle Creek Records - 2001) - One of the best post-punk electroclash albums ever, sick and slick as everything. The band seems to have lost focus since then, but it is still get listen. Best Songs: "Glass Danse", "Agenda Suicide", "Your Retro Career Melted", "Let the Poison Spill from Your Throat". EG100 Score: 78.00

#95 Unicorns: Who Will Cut Our Hair When We're Gone? (Alien8 - 2004) - Mischievous and infectious at the same time. It might be close to the perfect nerdcore album (we'll see the perfect one later on). Best Songs: "I was Born (a Unicorn)", "Tuff Ghost", "Sea Ghost". EG100 Score: 78.014

#94 Curve: Doppelganger (Virgin - 1992) - They lost their fame to Butch Vig's Garbage, who was more or less a clone of Curve. Toni Halladay was also possibly the hottest modern rock vixen this side of Tanya Donelly in the early '90s. Best Songs: "Already Yours", "Fait Accompli", "Horror Head". EK 100 Score: 78.123

#93 Billy Bragg: Talking to the Taxman about Poetry (Elektra - 1986) - Billy begins to get a more robust sound after his "electric guitar and mic" days. An excellent mix of love & politics (as the title might imply). Best Songs: "Greetings from the New Brunette", "There is Power in a Union", "Help Save the Youth of America", "The Marriage". EK100 Score: 78.291

#92 Nirvana: Nevermind (DGC - 1991) - Ok, yes, this seems really low for the seminal album of the '90s, but I actually rank the Nirvana discography differently than most people (as you will see later). Don't get me wrong, it is a fabulous, music-changing album, but ... Best Songs: "Smells Like Teen Spirit", "In Bloom", "Something in the Way", "Breed". EK100 Score: 78.326

#91 M.I.A.: Arular (Interscope - 2005) - You probably either love the album or hate it, but M.I.A. is definitely ear-catching. The album is sort of patchy and is plagued with dreaded  "skits", but the good songs are grrrreat. Best Songs: "10$", "Galang", "Sunshowers", "Fire Fire". EK100 Score: 78.375.

Thanks, Yală pentru informaţii.