Românul a fost împuşcat în timp ce încerca să jefuiască un magazin, relatează presa italiană. Cel care l-a împuşcat este chiar proprietarul magazinului, reţinut apoi de carabinieri. Alţi doi români implicaţi în incident au reuşit să fugă. Poliţia încearcă acum să elucideze circumstanţele incidentului. Deocamdată, nu au fost oferite precizări despre identitatea românului ucis.

În schimb, bărbatul înjunghiat la Milano se numeşte Nistor Florea şi are 43 de ani. Rănit în mai multe părţi ale corpului, s-a târât până în faţa unui chioşc de ziare din centrul oraşului unde a cerut ajutor, apoi a leşinat. El e în stare gravă, într-un spital din Milano. Victima nu are antecedente penale, realtează agenţia de presă AGI.

Sursa : www.etherfast.ro

Românii au mai mare încredere în oamenii care intervin la incendii şi în poştaşi decât în cler, relevă un clasament al celor mai bine văzute instituţii.Clerul stă mai prost la capitolul „încrederea românilor“ decât pompierii sau lucrătorii poştali. Potrivit unui studiu realizat de Institutul de cercetare internaţional GfK, pompierii se bucură de cea mai mare încredere în rândul populaţiei: 94%. Îi urmează, la mică distanţă, forţele armate, cu 90% cotă de încredere şi lucră- torii din serviciul poştal, cu 89%. Biserica, una dintre instituţiile aflate mai întotdeauna în fruntea topurilor de tranziţie, se află în prezent pe locul al patrulea, cu 87%.

Profesorii şi doctorii se află pe locurile cinci, respectiv şapte: în timp ce dascălii sunt apreciaţi de 85% dintre români, doctorii intră în graţiile a 75% dintre aceştia. Jurnaliştii se află pe locul al nouălea, cu 62%, iar poliţia, pe 12, cu 53%. În coada clasamentului se plasează politicienii, bancherii, avocaţii şi magistraţii. Diferenţele sunt însă mari şi aici: în timp ce în politicieni se mai încred doar 14% dintre conaţionali, în cazul bancherilor cota este de 36%, iar în cel al avocaţilor şi judecătorilor - 42%. Nici managerii marilor companii, cu 46% cotă de încredere, sau comercianţii, cu 44%, nu stau mult mai bine.

Studiul, realizat în primăvara acestui an, a avut în vedere nivelul de încredere al populaţiei în 20 de grupuri profesionale şi organizaţii.

Cifrele pentru România nu sunt mult diferite faţă de cele înregistrate la nivelul ţărilor occidentale: pompierii se află pe primul loc şi în rândul cetăţenilor UE, cu 91%, precum şi printre americani, cu 93%. De o încredere ceva mai mare decât la noi se bucură, în Europa, doctorii, care au o cotă de încredere de 83%.

stire preluata de la: Stiri crestine

Asupra  bunului simt, a realitatii rasucite din mintile noastre care ne spun ca totusi e bine,hai ca se poate,ca merge si asa!Poate ca nu...Nu mai merge,suntem doar  impinsi inainte  ,dar nu inaintam.

Orasul asta...

Poate treceam absenta pe strada ,cu gandul aiurea,dar vad asta :

 si asta :

Nimeni nu parea sa remarce strigatele de pe zid...faceau parte din peisaj.

Ricordi il forestiero che nessuno è ”importante” a Roma. Se uno crede di esserlo, o lo è al suo paese, e pretende di essere riconosciuto come tale a Roma, può capitargli di restare come Guglielmo II. Del quale si racconta che dopo aver ben mangiato, in stretto incognito, in una trattoria, volle poi farsi riconoscere dall’oste – un po’ per il gusto di sbalordirlo, un po’ per incoraggiarlo – come l’imperatore di Germania. L’oste lo guardò senza nessuna curiosità o meraviglia e, porgendogli la mano, gli disse semplicemente: ”M’arillegro”.

ADICA DE AICI

Ia uite coaie ca ce a fost mai greu a trecut. Imi aduc aminte cum imi venea sa-mi bag pula in gura portarului cu gheara de vultur pe fatza.Imi aduc aminte ca am pierdut bani la poker. Imi aduc aminte ca era sa-mi sparg capu` de perete dupa ce am baut vodka.Dar au trecut toate in pula mea. Cu ce m-am ales … hehe … cand imi aduc aminte imi vine sa-mi bag pula iar.

Sa-mi bag pula …Asta e un blog mort? Vad ca pulifricii inca se mai trezesc sa comenteze.

Si chiar si asa mort cum e … sa stii coaie ca pe blogul asta nu primim pocaiti , fii , repentzi si tot neamul lor de adormiti.Ba chiar ii futem in gura daca ii vedem.

In schimb primim tigani. Da coaie … primim tigani. Da` nu tigani d-astia cu pretentii de romani.Primim tigani de aia de la mama lor.Primim evrei , primim rusi , primim pana si americani (futu-i in gura). Da` nu primim pocaiti.

Stau , baga-mi-as pula, si ma uit cum pe zi ce trece devin mai rasist si mai inclinat spre discriminare.Da` sa-mi bag pula daca-mi dau seama care e motivul.

Ziceam ca primim tigani originali. Da coaie… e adevarat.Da` nu primim romani cu pretentii de tigani.Sau cum pula mea le mai zice pe la noi …cocalari.

Ba coaie , sa-l fut in gura pe ala care a inventat notiunea de cocalar. A ajuns in pula mea emblema nationala. Si pe masura ce-i scoti pe toti la suprafata …parca de-a dracu` se inmultesc. Ba … unii nu mor niciodata. Da` cine pula mea sunt eu ca sa decid cine moare si cine traieste ? Baga-mi-as pula ma , dar parca nici in ignoranta nu e bine sa te afunzi prea mult.

Ba… sunt atatea persoane in care imi vine sa-mi bag pula. Ba in viata mea n-am simtit nevoia asta mai mult ca acum.Futu-i in gura de tzigani boratzi … Ba nu coaie … futu-i in gura de romani boratzi.

Am invatat ba ca tiganu` poa` sa fie de 1000 de ori mai baietzas decat romanu`. Sa-mi bag pula … nu mi-am luat-o in viata mea de la vreun tigan. In schimb mi-am luat-o de la romani. N-am avut niciodata nici o belea cu vreun tigan … da` imi crapa inima de draci cand mai dau peste vreun idiot de roman. Stau ba si ma intreb … cum pula mea au supravietuit astia atatia ani , cum pula mea au evoluat involuat astia asa de mult. Ba inainte toata lumea stia de-o treaba. Prefer sa cred ca toti isi stiau lungul nasului.Prosti si analfabeti cum erau … erau la locul lor in pula mea … Nu ca acuma bre.Cu cand esti mai dobitoc cu atata faci mai multe valuri.

Da` cine pula mea le permite ma ? Futu-i in gura de romani.

Pocaitilor … n-am uitat de voi …futu-va-n gura.

Hai ca m-am plictisit in pula mea …

Mai vorbim altadata.

E PENAL CA AM PUS ACELASI POST PE DOUA BLOGURI DAR IN MOMENTUL ASTA AM O OARECARE DURERE IN PULA

Sa-mi bag pula ...Asta e un blog mort? Vad ca pulifricii inca se mai trezesc sa comenteze.

Si chiar si asa mort cum e ... sa stii coaie ca pe blogul asta nu primim pocaiti , fii , repentzi si tot neamul lor de adormiti.Ba chiar ii futem in gura daca ii vedem.

In schimb primim tigani. Da coaie ... primim tigani. Da` nu tigani d-astia cu pretentii de romani.Primim tigani de aia de la mama lor.Primim evrei , primim rusi , primim pana si americani (futu-i in gura). Da` nu primim pocaiti.

Stau , baga-mi-as pula, si ma uit cum pe zi ce trece devin mai rasist si mai inclinat spre discriminare.Da` sa-mi bag pula daca-mi dau seama care e motivul.

Ziceam ca primim tigani originali.  Da coaie... e adevarat.Da` nu primim romani cu pretentii de tigani.Sau cum pula mea le mai zice pe la noi ...cocalari.

Ba coaie , sa-l fut in gura pe ala care a inventat notiunea de cocalar. A ajuns in pula mea emblema nationala. Si pe masura ce-i scoti pe toti la suprafata ...parca de-a dracu` se inmultesc. Ba ... unii nu mor niciodata. Da` cine pula mea sunt eu ca sa decid cine moare si cine traieste ? Baga-mi-as pula ma , dar parca nici in ignoranta nu e bine sa te afunzi prea mult.

Ba... sunt atatea persoane in care imi vine sa-mi bag pula. Ba in viata mea n-am simtit nevoia asta mai mult ca acum.Futu-i in gura de tzigani boratzi ... Ba nu coaie ... futu-i in gura de romani boratzi.

Am invatat ba ca tiganu` poa` sa fie de 1000 de ori mai baietzas decat romanu`. Sa-mi bag pula ... nu mi-am luat-o in viata mea de la vreun tigan. In schimb mi-am luat-o de la romani.  N-am avut niciodata nici o belea cu vreun tigan ... da` imi crapa inima de draci cand mai dau peste vreun idiot de roman. Stau ba si ma intreb ... cum pula mea au supravietuit astia atatia ani , cum pula mea au evoluat involuat astia asa de mult. Ba inainte toata lumea stia de-o treaba. Prefer sa cred ca toti isi stiau lungul nasului.Prosti si analfabeti cum erau ... erau la locul lor in pula mea ... Nu ca acuma bre.Cu cand esti mai dobitoc cu atata faci mai multe valuri.

Da` cine pula mea le permite ma ? Futu-i in gura de romani.

Pocaitilor ... n-am uitat de voi ...futu-va-n gura.

Hai ca m-am plictisit in pula mea  ...

Mai vorbim altadata.

is hosting a Fun Monday ~ I've never taken part in one properly before, but it gives me an opportunity to share a very special photo of Loyko (Sergey Erdenko) & my then 4-yr old daughter which evokes so many memories for me. I have this man, his cousin, band & family to thank for where & who I am now. Trio Loyko gave me the courage to sing in public 16 years after an RTA took my music from me. They gave me back myself & basically my life instead of an existence.

The picture was taken after the last UK concert of Trio Loyko as they were then & shows Sergey & Annon before he carried her around for ages talking to his fans & telling everyone that the blondie sleeping in his arms was his daughter. You can't see his jet blaxck hair in the picture! Annon's blood father regarded her as an inconvenience & ignored us at concerts he was involved in. The full acceptance & love she was shown by this man sustained her in what happened next in her young life.

O sa imi scriu din nou impresiile de vacanta de data asta incercand sa ma refer strict la ce m-a intrigat pe timpul vacantei. Ce e drept nu sunt foarte multe lucruri care mi-au displacut, iar majoritatea sunt legate de oameni, de modul in care se comporta si de modul in care sunt tratati. O sa va vorbesc despre statiunea in care am stat timp de o saptamana.

In primul rand, hotelul a fost slabut. Cica hotel de 4 stele care nu avea internet in camera(daca chiar vroiai internet existau in holul hotelului 2 calculatoare uzate care mancau monezi pe paine, 1 euro=10 minute), aer conditionat care nu mergea mai tare decat treapta intai de la masina, o baie super ciudata cu vedere spre dormitor (nu glumesc, intre baie si dormitor exista un geam de sticla acoperit de jaluzele). Partea buna a hotelului e ca avea bufet suedez si piscina (care oricum nu mi-a folosit).

In al doilea rand, statiunea era sufocata de nemti. Cred ca in jur de 80% din turisti proveneau din Germania. La majoritatea teraselor existau anunturi scrise in limba germana, iar majoritatea ospatarilor vorbeau germana. Oriunde intorceai capul vedeai copii intre 16 si 24 de ani, foarte albi la ten, cu parul blond care zambeau anemic, fiind beti. Desigur aceasta nu se aplica doar baietilor ci si prietenelor acestora care de asemenea erau ametite de aburii alcoolului si supraponderale din cauza carnatilor(wurst) ce se gaseau la tot pasul (mie unul imi provoaca greata wurstul lor)

Probabil va intrebati dar de ce erau beti? Ei bine... raspunsul la aceasta intreabre a venit destul de repede. Seara pe faleza se strangeau grupuri de 4-5 nemti care isi luau cu ei o galeata (da, un recipient ce este folisit la noi la tara pentru a da apa la vite), 10 paie (lungi de un metru), gheata, 2 sucuri de portocale, o vodka, 2 beri, o sangria si toate erau amestecate in galeata. Banuiesc ca va dati seama ca tipii se ameteau bine de tot (este dovedit ca te imbeti mai repde folosind un pai). Acum stau si ma intreb daca ei ar avea curaj sa faca acelasi lucru la ei in tara?! Probabil ca nu. Dupa ce “luau la bord” urlau cat ii tineau plamanii “ale ale ale” sau “ole ole ole” ori 3 note din “Seven Nation Army” care mereu ma faceau sa rad. Era ceva de genul : « ta-na-na-na-na-naaaaa-na ». Partea nasoala era ca ei continuau sa urle pe timpul noptii pana la 6 dimineata, partea buna e ca pana la 4 dupa masa era liniste.

Si normal, in Mallorca erau prezenti arhicunoscutii negustori negrii de ceasuri la 10 euro, ochelari D&G sau Armani la 5 euro si alte chestioare. Nu am nimic cu ei, chiar m-a cuprins un profund sentiment de mila fata de acestia in momentul in care politia a venit si a ridicat doi dintre ei. Ce faceau saracii?!? De furat, nu furau. De imbatat si urlat nici nu se pune problema. Nu faceau decat sa vanda fara sa taie chitata. Iti dai seama unde era evaziunea fiscala la spanioli. Si asa circuland pe faleza din Mallorca puteai admira toate clasele sociale ale lumii la un loc: saracul, in chipul unui negru ce incerca sa isi vanda marfa neinsemnata, fugind de politie in momentul in care aceasta isi facea aparitia, stand la umbra si neavand ziua de maine asigurata; omul simplu, mediu din punct de vedere social care se plimba linistit pe faleza, admira placerile locului si se relaxa, iar ultimul este bineinteles bogatul in chipul neamtului. Germanii nu aveau nici o treaba urlau : cat ii tineau plamanii, beau cat ii tineau rinichii si ii durea in cot de ziua de maine. Si stai asa si te gandesti, cum poate sa fie neamtul ala betiv peste mine ca, cultura? De ce e Germania de 10 ori mai dezvoltata decat Romania? (nu am vazut romani care sa bea cu paiul din galeata) Si cea mai grava intrebare de ce negrul ala, atat de trist, se chinuia asa de tare sa isi duca traiul cand neamtul de langa el se imbata si era fericit? Unde e egalitatea in lume?

Unul dintre cei mai cautati chirurgi esteticieni, Vincent Giampapa spune ca majoritatea pacientilor – fumatori care-i fac o vizita …se lasa de fumat.

De ce in Romania procentul fumatorilor creste pe zi ce trece ? Pentru ca romanii sunt prea saraci sa-si permita o vizita la doctorul Vincent Giampapa. :))

Discutînd cu nişte prieteni, le-am zis că un al 3-lea Război Mondial va începe în mai puţin de 7 ani, cel mult 10. Iată, însă, că e pe cale de a veni mai repede, date fiind cele care se întîmplă în Georgia. Eu îndrăznesc să compar situaţia cu cea din Republica Moldova. De ce ? Pentru că şi acolo este aceeaşi situaţie, pentru că în orice moment Rusia ar putea veni să le acorde „o mînă de ajutor”, menită de fapt să sfideze Europa. De cîţiva ani, mai precis de cînd Rusia a început o înarmare în masă, Europa ar fi trebuit să se gîndească la pericolul rusesc.

OSCE, UE şi „marile puteri” sunt acum şocate, deşi nimeni nu dezvăluie aceasta. Este vina lor pentru orbire. România... Unde se va situa în acest război ? Ca frunza în vînt...

[cele ce urmează a fi scrise constituie strict opinia mea, cu scuzele de rigoare]

Pînă la urmă, războiul se va extinde, iar noi în ce tabară vom intra ? De fapt, nu e bine de nici un fel, indiferent unde am fi. Dar, poate vom avea prilejul să scăpăm de unguri şi să reducem numărul ţiganilor. Ce ? Nu există victime ?

Ei, şi ce dacă ne protejăm ţara de pericole ? Poate după aceste întîmplări, romînul se va trezi şi va considera că e mai inportant să se preocupe de propria lui ţară decît de nişte alianţe care niciodată nu au favorizat România sau măcar să o fi ajutat.

Să ne gîndim mai bine, suntem romîni, nu americani, nu ruşi şi nici pe departe „comunitari europeni”

Mai precis, de rasele care au avut o istorie asemănătoare. Negrii lor şi ţiganii noştri. Mie mi se pare că "destinele" lor sunt aproape identice. Să o luăm cu începutul. Cu toţii ştim că populaţia afro-americană şi-a început existenţa ca sclavi, populaţie muncitoare, pe plantaţiile din sudul Statelor Unite. Asta ştie aproape oricine. Nu la fel de mulţi, însă, ştiu că ţiganii au fost aduşi în România de sud şi est (din Pakistan, probabil - de-asta şi seamănă aşa de mult cu indienii) ca să muncească pe moşiile boierilor ca robi. Seamănă? Cred că da.

Cu toţii ştim că negrii au ajuns să trăiască şi liberi, începând din 1860, şi să scape de segregare, prin anii 50-60. Ţiganii de la noi, pe la sfârşitul secolului al 19-lea, au fost "sloboziţi" (încercaţi să fiţi SERIOŞI şi să prindeţi sensul real al termenului). Şi aşa s-au fondat în România multe sate numite Slobozia. E imposibil să nu dai de cel puţin unul. Pare-mi-se că pe Laura Stoica a ucis-o un ţigan care căra fier vechi domiciliat lângă Râmnic, în Slobozia Bradului.

Tot din cauza asta, nu prea sunt la fel de mulţi ţigani în Transilvania sau în satele de răzeşi (nu erau boieri=>nu aveau ţigani robi) aşa cum nordul SUA nu este atât de faimos pentru populaţiile de negri pe cât este sudul.

Şi, în final, ajungem la capitolul influenţei lor asupra muzicii. Atât muzica blues cât şi cea lăutărească, ţigănească adevărată, s-au născut din zicala "ţiganului când îi e foame cântă". Ambele sunt "comori" muzicale şi momente de marcă ale istoriei muzicii. Diferenţa principală e că negrii după eliberare au dezvoltat jazz-ul. Azi, vedem peste tot manelişti şi opulenţă din partea ţiganilor. Maşini "bengoase", "tunate", merţane, chestii. Ne plângem că sunt mulţi manelişti. Şi că ne deranjează.

Hai să ne gândim un pic şi la ce este peste ocean. Rap, hip-hop, care (azi, cel puţin), din punct de vedere al calităţii, sunt egale cu manelele noastre, Hummere opulente, maşini care îţi atrag ochii, majoritatea tot la negri. Şi la unii albi "convertiţi", vezi "manelizarea" la noi. Diferenţa de esenţă între ei şi ţiganii noştri nu există. Dar pe ei îi preluăm şi îi apreciem drept "high quality". Doar pentru că sunt de peste ocean. Asta fiindcă, am auzit-o, o zic şi o repet, "la român marca vinde mai bine decât calitatea".

Români, gândiţi.

Bineinteles, prin acelasi principiu de hiperbolizare, dramele tale sunt mai drame decat ale oricarui om de pe pamant. Telefonul taiat pe motiv de neplata e exclusiv vina "nenorocitilor de la Orange", cand vine randul tau sa dai de baut te ascunzi vreo 2 zile (evident, cu telefonul inchis), dupa care revenirea printre prietenii tai se face printr-o explicatie plina de nervi, cum ca nerecunoscatorii de la firma te-au pus sa muncesti non stop, iar tu (ca doar esti "caine pana la moarte") a trebuit sa te sacrifici pentru binele colegilor...

Ba, ne lasi?

In statia de autobuz sunt cativa oameni. Unul dintre ei tipa ceva in tiganeste la consoarta lui. Se vede treaba ca era ceva serios. Tiganii din Bucuresti vorbesc, chiar si in tiganeste, cu multe cuvinte in romana. Cred ca fac asa cum facem si noi cu engleza. Unele lucruri vin mai usor pe limba direct in engleza. Prind un fragment: “fata aia”. Nu are nici o legatura cu mine, bineinteles, se certau cu mult timp inainte.

Autobuzul vine, nu e foarte multa lume, ceea e ciudat si foarte bine la ora asta. Cineva bate puternic in geamul soferului. Ma intorc. “Chiar asa, pleci inainte sa ne urcam noi sus?” spune tare si suparat un nene mai in varsta.

Langa mine e o mama cu un copilas. Zambesc fara sa imi dau seama. Pe scaunul din fata ei sta o batrana, are parul scurt, pana la umeri, prins intr-o coada ingrijita si e imbracata cu un tricou alb si probabil o fusta (nu vad de unde stau). In fata batranei, fata in fata stau un barbat si un alt copil, mai mare decat primul. Imi dau seama repede ca sunt o familie. Barbatul se uita la mine, inca zambesc se pare si ma gandesc ca il mira zambetul meu. Si ei sunt tigani si am observat ca noi romanii nu zambim de prea multe ori la copiii tigani. Decat la ai nostrii. De parca nu ar fi la fel.

Imi zornaie in minte cuvintele unchiului meu” Tiganii nu pot si nu vor fi niciodata civilizati. Mostenirea lor genetica e prea puternica. “ Ma enerveaza foarte tare cand oamenii au impresia ca stiu totul.

Ma pregatesc sa cobor, mai uit inca o data la copil, in treacat si observ ca mama il alapta. Un san negricios si subtire intra inapoi in bluza.

Cobor si tatal se uita inca dupa mine. Batrana, protectoare il cerceteaza. Dupa cine te uiti?

I get off and the father is still looking at me. The protective old lady, she’s like an eagle: “Who are you looking for?”

La metrou doi barbati de 30-40 de ani, cu niste genti foarte mari, pe care le cara cumva pe umar si le sprijina pe sold fumeaza. Se face current si scumul tigarilor lor imi intra in ochi, in par, fumul in nas. Inauntru, langa casele de bilete, e un gardian. Nu prea inalt, nu prea solid, si nu prea fioros. Pare chiar un om bun. Unul dintre barbati se duce glont la el, da mana cu el – in care are probabil o bancnota de un leu- si ii zice:” hai ca trecem si noi sefule”. “Nu pot, ca sunt camere”, zice paznicul, dar cei doi au trecut deja. Pe peron vorbesc in tiganeste. Bunghesc ceva care seamana a “cica la metrou nu se poate, auzi”.

Poza de la icstefanescu de pe flickr.com

Citeste si varianta in engleza aici.

At nine and a half in the morning it is exactly the moment when what was left from the morning chill is starting to melt in the heat of the day. Normally, this time of the year, this moment is at seven and a half in the morning, but last night and the night before that rained.

There are a few people in the bus station. One of them screams something in Romani, to his wife. Looks like serious business. The gypsies in Bucharest, they use a lot of Romanian words when they’re speaking Romani. Just like we, the Romanians, do with English. Some things are just easier in another language. I catch a fragment: “that girl”. It has nothing to do with me, of course, they were arguing long before I came into the bus station.

The bus is here, it’s not crowded, which is weird and nice at this hour. Someone gives a strong knock in the driver’s window. I turn to him: “Really, to leave like that before we can climb up?” an older man says in a loud voice.

Next to me there is a mother with a baby. I smile without realizing. On the seat in front of them there is an on older woman, she has medium length hair, put in a tidy low ponytail, she is wearing a white t-shirt and probably a skirt (I cannot see from where I am standing.) In front of the old woman’s seat there are a man and another child, a little older. I easily realize they are a family. The man is looking at me, I am still smiling and I think he is just a little curious about my smile. They are gypsies too and I noticed that we, Romanian don’t smile too many times at the gypsy’s children. Only Romanian ones. Like they’re not the same.

My uncle’s words are ringing in my ear: “The gypsies can’t and will never be civilized. Their genetic inheritance is to strong.” I am so pissed off by people who think they know everything.

I start getting ready to get off; I barely take another look to the child and observe that she is feeding him. A black, little breast goes back into the blouse.

I get off and the father is still looking at me. The protective old lady, she’s like an eagle: “Who are you looking for?”

At the metro two 30-40 years old men, both caring enormous bags that they carry somehow by holding them on their shoulder and upholding them on their waist, are smoking. There is a big wave of air coming out from the metro and their smoke and the ash of heir cigarettes gets into my eyes and hair. Inside, near the ticket booths, there is a guard. He is not tall, not heavy, not scary. Actually he looks like a good man. One of the men is going straight to him, shakes his hand, probably with a 1 leu banknote in his hand and says: “let us pass too, boss”. “I can’t, there are cameras everywhere” says the guard, but the two have already passed. On the platform the two of them start talking in Romani and laughing. I merely get something like: “hear that, you can’t do it at the metro”.

Photo from Icstefanescu on Flickr

Facu un lung plan mintal al zilei grele care urma. Trezirea, evident la 5. Deplasare scurta Obor, achizitionare momeli si intregire arsenal scule pescuit. Pentru ca are o lanseta, Canalia intentiona sa o foloseasca, iar pentru asta avea nevoie de cosulete pentru pescuit la fund.

Ora 6, plecarea spre obiectiv, cu intregul cazarmament in Citroen, Iepurul in dreapta, dotat cu un biberon mare plin cu cafea.

Ora 7 sosire in obiectiv, ingropare in transee, aruncat unditele, eventual primele capturi spectaculare.

Toporul cu care urma sa le dea morunilor in cap, precum si cutitul special de transare, galeata pentru icre negre, sacul de 50 de kg de sare pentru conservare pe loc, zeci de pungi pentru pestii de sub 1kg, toate fura trecute pe lista imaginara imensa a Canaliei.

Pe langa toate acestea, Canalia isi propuse sa nu uite nici cateva perechi de sosete, un tricou de schimb, tablele, patura, hartie igienica, sticle cu apa, actele masinii, Iepurul si cizmele de cauciuc ale Iepurului.

Canalia se indrepta spre Dunare, unul din visele copilariei lui. Moruni de doua-trei tone, nisetri gigantici, somni monstruosi de 5-6 metri lungime, toate aceste capturi i se plimbau prin fata ochilor cand era mic si nu numai, ba chiar si alaltaieri. Ca sa nu mai vorbim de doborarea recordului mondial la crap.

De obisnuitii guvizi, obleti, platici, carasi si rosioare Canalia uita mereu complet, desi n-a prins niciodata altceva.

In mintea Canaliei, intoarcerea in Bucuresti urma sa fie insotita de o ampla manifestare spontana a oamenilor muncii, Citroenul defiland cuminte pe Calea Giurgiului cu un morun legat cu funii pe acoperis, pe marginea drumului fiind mii de cetateni care aplaudau, ovationau si aruncau ramuri de palmier in fata masinii.

Si acum, faptele.

Trezirea, extrem de dureroasa, inceata, dominata de cascaturi prelungi, intinderi neverosimile si mormaieli ale Iepurului, se petrecu dupa orele 7.

Spre Obor se pleca pe la 9, iar cautarile standurilor cu scule de pescuit si momeli durara cel putin o jumatate de ora.

Piata, plina de tarani, tigani, oraseni si in general oameni enumerati la finalul relatarilor despre participantii la diverse rascoale taranesti. Toti avand in minte doar efectuarea celui mai haotic traseu prin Piata Obor.

Mersul in spirala, mersul cu spatele, in diagonala, pe o traiectorie eliptica, hiperbolica sau gaussiana sunt apanajul glorios al romanilor.

Printre ei, incercand sa-si alunge gandurile pline de imagini cu cocktailuri Molotov explodand, Canalia si Iepurul reusira sa cumpere ce-si propusesera.

Iesira din Bucuresti pe la 9, dupa ce discutara aprins asupra pozitionarii Caii Giurgiului.

Ajunsera rapid inainte de Giurgiu, unde facura stanga spre Oinacu si Gostinu, localitati de frontiera de langa Dunare.

Pe niste drumuri extraordinar de prafuite, ba chiar formate din praf depus de-a lungul mileniilor de invazii ale popoarelor migratoare (ultimul din ele fiind etnicii din Rajahstan, Punjab si Kashmir), ajunsera pe malul Dunarii.

Gasira un loc umbros, intinsera patura, scoasera tot din masina, montara unditele. Prima captura pe la 11, un peste foarte mic, de o specie necunoscuta.

Iepurul se descurca greu de tot cu undita, are nevoie de intense lectii.

Remarcara ca nu au nici bere, nici nimic de mancare, dar au sepci.

Facuta o nota mintala ca data viitoare sa nu mai uite nimic.

Apoi... din neant, ba nu, de pe drumul prafos.... aparura doua masini.

In prima masina se afla o familie cu copii (doua fetite de 5-6 ani, extrem de galagioase). Copiii isi pusera colacele si incepura sa sperie pestii. Pardon, sa se balaceasca zgomotos in Dunare.

Parintii testara sistemul audio, incercand sa afle daca se poate asculta cu succes "Foaie verde maghiran" atunci cand masina se afla in Sectorul B la concertul Metallica. Eu zic ca fara probleme.

Apoi, a doua masina.

Din ea coborara sase persoane surde, care incepura sa comunice intre ele asa cum comunica oamenii care sunt convinsi ca ceilalti nu aud nimic. Urlete, zbierate, strigate.

O a treia fetita incepu sa sperie pestii. De mentionat ca unii pesti erau foarte aproape de mal si sareau dupa muste, infuriindu-l pe Canalia, care nu putea sa-i captureze.

Iepurul, poate si datorita nervilor, rupse undita.

Canalia, poate si datorita nervilor, agata undita intr-un copac, fiind nevoit sa o abandoneze acolo, cu tot cu pluta noua nouta si stralucitoare.

Apoi, un peste mare (morun de peste doau tone, plin cu minim 400 de kg de caviar calitatea 1) rupse montura lansetei.

Canalia nu se dadu batut, schimba montura, lansa din nou, ii explica unei doamne care inota pe langa fir ca "Da, doamna, undita e tot in apa. Pe unde e? Cam pe unde sunteti dumneavoastra, doamna".

Apoi prinse un guvid, dupa ce mai prinsese un oblete cu undita. Captura totala: 3 pesti, aprox 150 de grame, plus un morun de doua tone scapat aproape de mal.

In acest timp, Iepurul mocnea pe paturica. Canalia ii propuse o frumoasa partida de table, postand lanseta langa el, ca sa nu rateze morunul care avea de gand sa se intoarca, fara indoiala.

In jurul lor se auzeau urlete: "Adusasi, fa, usturoiul?", "Iesi in pastele ma-tii din apa acum cand iti spun io!", "Da-i ba, drumu, ca nu musca pe nimeni, ce dracu il tii legat acolo?" "Naaa, adusasi prea multe lemne, ba!", "Cum e apa?", "E buna!", "Mama ce buna e apa!", "Ba, voi stiti cat de misto e apa?", "Maaaama, sa fiu al dracu, ce buna e apa!", "Tu n-auzi fa sa iesi din apa acum?!!", "Ies cand vreau!", "Pastele ma-tii de copil!", "Ba, tu nu te iei de ma-sa, auzi?!", "Ba, ma iau si de ma-ta, daca ma faci al dracu!", "Ia ia-te, ma!", "Fa, va ia dracu pe-amandoua acuma!".

Mentionez ca oamenii nu erau tigani. Erau doar o familie decenta de romani, intamplator taximetristi. Sau birjari.

Cinci minute mai tarziu, cu portbagajul plin din nou, Canalia si Iepurul se indreptau spre Bucuresti.

Uitasera, din nefericire, o punga cu viermi (sase linguri, aprox. 200 de exemplare) langa locul unde birjarii tocmai se pregateau sa intinda un cort. Sanatate le dorim, atat eu cat si Iepurul. Viermilor si mustelor care vor iesi din ei.

Data viitoare nu vor mai uita nimic, in special gasirea unui loc complet pustiu (adica fara romani sau tigani), respectiv vor parasi teritoriul Republicii Scarboase Romania.

...

Popor: Un grup de oameni care trăiesc în cadrul aceloraşi graniţe, vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi cultură şi, în general, aceeaşi religie.

Spaţiul geografic care caracterizează un popor este Patria acestui popor.

Patriot este acela care iubeşte acest spaţiu cât şi poporul din acest spaţiu geografic.

Naţiunea: tot ce a dat mai bun un popor de-a lungul sutelor de ani formează Naţiunea acelui popor. Naţiunea reprezintă stadiul superior al noţiunii de popor, chintesenţa poporului, sumusul valoric recunoscut şi acceptat internaţional.

Naţionalist este acela care iubeşte ceea ce a dat mai bun poporul său de-a lungul Miilor de ani (naţiunea); cel care iubeşte şi protejează naţiunea din care face parte.

În vremea noastră, termenul „naţionalist” are, după unii, predominant, conotaţie peiorativă, îngustă: cineva care nu gândeste „larg”, ci mai mult în cadrul restrâns al naţiunii lui, unilateral, motiv pentru care, după acestea, nu este bine privit într-o societate multinaţională.

Sunt şi forme negative ale naţionalismului: naţionalismul şovin, extremist sau cel ultranaţionalist.

Naţionalismul este conştiinţa apartenenţei la un neam. Este normal să existe o voinţă a naţiunii de a-şi afirma şi apăra pământul strămoşesc, istoria, cultura, religia, limba şi rasa. De unde, însă, agresivitatea şi suspiciunea faţă de acest cuvânt? Unii politicieni s-au grăbit să imprime definiţiei un aspect tendenţios: naţionalismul ar fi iubirea exagerată a propriului neam. Ca şi cum ai putea să-ţi iubeşti altfel decât exagerat propriul popor?! Ei ar vrea să-ţi iubeşti neamul mai prudent, mai ponderat, mai rezonabil, eventual să renunţi la exces şi să iubeşti mai mult alte neamuri, străine.

Ideea e atât de aberantă, încât nu mai trebuie s-o comentăm. Oare nu pentru neamul dac, german sau italian au murit milioane de daci, germani ori italieni? Pe ce alt sentiment e clădită întreaga istorie a lumii? Nu poţi să-ţi iubesti neamul decât în exces! Cine este sincer cu sine trebuie să recunoască deschis acest lucru!

Politicienii demagogi au priceput că nu pot controla această zonă, că iubirea de neam nu poate fi măsurată, reglată ori cumpărată. Numai într-un regim în care valorile sunt răsturnate, iar religia omului este banul, un asemenea sentiment e neapărat vinovat. Mai ales datorită faptului că naţionalismul intră in conflict deschis cu tezele comuniste, excesiv socialist-democrat-liberale, care şi-au dovedit falimentul şi au blocat dezvoltarea firească a ţării noastre.

A fi naţionalist înseamnă, însă, nu numai a-ţi iubi neamul, ci şi a-l respecta pe cel care, de alt neam fiind, e naţionalist. Echilibrul care se creează între aceste forţe, sincere şi puternice, e unul natural. Nu-i putem condamna pe unguri că ţin mai mult la neamul lor decât la al nostru. Nu înţelegem însă pretenţia absurdă a unor minoritari de a ne cere să tolerăm noi naţionalismul lor pe teritoriul Ţării Noastre, în detrimentul nostru. Dacă vor înţelege să fie naţionalişti la ei acasă, noi nu putem decât să-i respectăm! Nu este o crimă că ne iubim ţara, chiar dacă, în acest sentiment, picurăm şi puţin exces…

Nu este o ruşine că simţim în noi pulsul neamului nostru.

N-am urmărit, de exemplu, problema influenţei pe care ideologia ori poezia naţionalistă a lui Eminescu a exercitat-o asupra generaţiilor următoare. Unii l-au socotit pe Eminescu prea puţin naţionalist, alţii - prea mult obsedat de ideea naţională. Pe vremea studiilor la Viena, i se arunca acuzaţia de cosmopolit şi vândut străinilor. La una din adunările Societăţii România Jună, în articolul său din Columna lui Traian (23 august 1871), B. P. Haşdeu îl socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e că, după moartea poetului nostru naţional, deşi era uşor să i se cunoască activitatea ziaristică întru apărarea cauzei naţionale a românilor din Ardeal, din Bucovina sau din îndepărtata Macedonie, deşi Scrisoarea III ori Doina era la îndemâna oricui, lui Eminescu încă i se mai aduce acuzaţia de-a fi fost prea puţin naţionalist.

Recitindu-i versurile, vă las pe dumneavoastră să le apreciaţi prezenta lor valoare:

Scrisoarea III (fragment)

Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!

Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,

Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.

Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,

Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri

Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...

Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire

Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,

Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi

Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!

Tot ce-n tările vecine e smintit şi stârpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,

Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,

Incât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,

Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii ăstei naţii!

Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteti - nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Eminescu îmbrăţişează cu dragoste trecutul strămoşesc şi evocă figurile măreţe ale neamului. El răscoleşte conştiinţa naţională, oferind generaţiilor viitoare un nou simţ al demnităţii şi mai multă mândrie umană promovând naţionalismul.

În daci, Eminescu vede un popor plin de nobleţe, de iubire de patrie şi de libertate: Era un popor brav acela care-a impus tribut Romei; era un popor nobil acela, a cărui cădere te umple de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n'a fost şi nu va fi ruşine niciodată.

Personal cred azi că a fi Dac nu este o calitate, ci un dat. Nu alegem să fim daci, ci ne naştem daci.

Pentru cine este familiar cu ideologia şi psihologia manipulării maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus şi scris în repetate rânduri : Pentru lichidarea unui popor (să spunem a celui dac), se începe prin a-i altera, a-i şterge memoria: îi distrugi cultura, cărţile, religia, istoria şi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, ii va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă -vezi 1944 - , după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita şi mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme istorice vor aduce elemente şi simboluri noi de adoraţie, care le vor îndepărta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiţii, impresii, fragmente, nume de localităţi, munţi şi ape, fără un înţeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valenţa transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenţa şi funcţiile «noului popor». Oare chiar aşa s-a întâmplat cu noi în ultimii 150 ani ?

Când un grup de „neinspiraţi” ne-au schimbat istoria, fluturându-ne în faţă una mai „nobilă” decât cea adevărată, dacică, una romană, mulţi dintre noi s-au grăbit s-o acceptăm „cu mândrie” dar cu iresponsabilitate faţă de poporul, naţiunea noastră.

Lupta noastră prezentă cu aceşti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată a devenit un adevăr aproape de nezdruncinat.

Astăzi, după ieşirea de sub dictatura bicefală ceauşească, ţara noastră, poporul nostru, naţiunea noastră suferă procesul redobândirii conştiinţei naţionale, atât în interior cât şi în exterior, în cadrul integrării europene.

În concluzie, a-ţi iubi naţiunea căreia îi aparţii este ceva natural: este o onoare şi o datorie.

Răul nepedepsit şi nerăzbunat se va repeta mereu!

Recunosc că din prima zi m-am gândit că româna a devenit ca un fel de engleză :D Nu mai poţi să o vorbeşti nicăieri fără să te gândeşti că vei fi înţeles de cel puţin câţiva din jurul tău.

Primul contact cu un român l-am avut chiar la hotel. Mă rog, nu a fost direct dar am aflat din primele minute petrecute în cameră că, dacă vom avea nevoie de un dentist acesta avea să fie unul român :D După-amiază, în Catedrala Sf. Ştefan unde, la capătul celor 342 de trepte ale interminabilei scări din turnul de sud, am avut surpriza să constat că vânzătorul de la standul cu suveniruri era român. Discret omul. N-a sărit pe noi chiar dacă vorbeam în limba lui maternă.

Mai târziu, în Peterskirche. Un tip cu un aparat foto încerca să ne întrebe în germană dacă e voie să faci poze cu blitz. Noi nu ştiam germană aşa că am încercat să îl lămurim în engleză :D Şi-a dat seama în mai puţin de un minut că discutăm în română şi a fost încântat că are cu cine vorbi pe limba lui. Tipul, pe la vreo 47-48 de ani stătea la Madrid de câţiva ani şi acum era în vacanţă. Îi plăcea fotografia dar nu apuca să îşi practice hobby-ul decât în vacanţe. Tare simpatic şi de foarte mare bun simţ pentru că nu ne-a reţinut mai mult decât 3 minute şi era mai mereu cu zâmbetul pe buze.

Am mai întâlnit români şi a doua zi, în Schonbrunn. Mai întâi nişte băcăuani nesimţiţi pe care nu ne-am putut abţine să nu-i fotografiem după ce îşi parcaseră meganu' în parcarea de autobuze şi autocare, deşi parcarea de turisme era 2 metri mai în faţă. Poate nu ştiau germană ca să îşi traducă semnul din parcare, dar mi-e greu să cred că nu şi-au dat seama că şedeau pe BUS, scris cât jumătate din meganu' lor.

Clar ziua a doua a fost ziua dezamăgirilor generate de concetăţeni. La Zoo Schonbrunn ne-am aşezat la un moment dat la o terasă ca să soarbem o bere rece şi să mâncăm ceva. Chelnerul austriac fie nu înţelegea engleză, fie nu voia să o vorbească, cert este că, după ce ne-a luat comanda de bere, pentru partea cu mâncarea a trimis un "chelner" român, Leo. Leo de fapt nici nu era chelner căci l-am tot văzut debarasând mese. E ţigan, cred că lucrează de ceva timp pe acolo căci vorbea stricat româneşte. Nu m-ar fi dezamăgit dacă nu ar fi făcut următoarea remarcă: "Aici puteţi chiar şi să aruncaţi pe jos, ca în România". Come'on, chiar trebuie să propovăduieşti pe unde ajungi comportamentul de maimuţă socială pe care îl aveai în ţara de baştină? Chiar nu-ţi dai seama că tocmai comportamentul ăsta de babuin e cam indigest pentru restul populaţiei? Sau poate Leo se învăţase cu meltenii care poposiseră până atunci la terasa lui de la Zoo. :(

În ziua a treia am întâlnit români la HundertwasserHaus. O familie cu un copil pe la vreo 11-12 ani pe care îl aduseseră ca să îl culturalizeze. Fuseseră şi ei la Schonbrunn, evident, şi remarcaseră că Viena era plină de români. În Prater, seara, cred că jumătate dintre vizitatori erau români. De la o vânzătoare de bilete până la un puşti care s-a oferit să ne declanşeze el aparatul foto, găseai câte un grup de conaţionali din 5 în 5 metri.

Ultima zi a fost însă de pomină când, dimineaţa, în parcarea unui hotel din drumul nostru către metrou ne-am întâlnit cu un vecin de bloc pe care în Bucureşti nu-l mai văzusem de câteva luni. Chiar şi seara la concertul de la Musikverein am avut tot timpul impresia că o tipă care stătea în dreapta noastră, pe rândul din faţă, era româncă. Că parcă prea se tot uita către noi de câte ori ne auzea vorbind. Şi sigur nu făcea parte din marele grup de chinezi care ne înconjura :D

Dragi români, duceţi-vă şi în Japonia. Nu de alta, da' vreau să ajung şi pe acolo în viaţa asta şi aş vrea să am cu cine să mă înţeleg, din când în când. Sau mai bine mă apuc să învăţ japoneză că mersul la Tokyo nu e aşa de trendy?

Perspectiva, evident, trebuie păstrată: diferentele pot fi multe, însă discutăm ce e comun mai jos! Dintre diferentele marcante pe care, de ex., eu le găsesc, este aceea că făra indoială, atunci nu se inregistra un decalaj demografic atât de dramatic între membrii noi secte în mars triumfator spre palat si restul populatiei romane; demografia deci, ea nu intra atunci in calcule. Fiecare, cred, poate remarca câte o diferentă sau mai multe. Să trec însa la asemănari, asa cum le văd eu.

Am să încep, surprinzator poate, printr-o trasatura comuna a islamistilor de azi (dar sa fim sinceri, si a majoritatii maselor musulmane de azi si dintotdeauna) si a crestinilor de odinioara, trasatura pe care as numi-o "psihoza antisexista". Ea s-ar traduce printr-o aversiune fata de femeie si sex, printr-o crispare artificiala a unui dat natural.
Astfel, urmând exemplul vietii sterile a lui Isus, ca si spusele sale din Matei 19:12*, chiar începând cu Parintii Bisericii Timpurii, apare o practica dementa, anume auto-castrarea.

Trebuie spus insa cinstit, ca practica e întâlnita si în multe alte religii orientale aparute înaintea crestinismului si din care acesta si-a inspirat partial ritul si mitologia, nu amintesc aici decât macabrele ceremonii ale adeptilor Cibelei, primul cult oriental adoptat din nefericire de romani, care de 'dies sanguinis' îsi taiau "bărbătiile" pe care le zvârleau mai apoi înspre statuia zeitei. Dar aici discutam crestinismul si islamul, cu ale lor obsesii, nu exotice si trecatoare culte!

Parintele Bisericii Timpurii Origen, apologetul crestin cu cea mai mare opera, trăitor fiind la finele secolului 2 si începutul secolului 3, se auto-mutileaza din tinerete, motivându-si actul exact pe pasajul Evangheliei citate mai sus. Istoria ne spune ca gestul lui ii va face emuli, o întreaga miscare de masă aparând. Gloate întregi de fanatici, automutilându-se fizic sau nu, parasesc orasele retragându-se în pustietate, de unde nu reveneau hirsuti si murdari, decât la chemarea autoritatilor religioase pentru a semana spaima si moarte printre oraseni, asa cum a fost în cazul asalturilor repetate asupra Alexandriei si care au dus la distrugerea marii biblioteci si finalmente la asasinarea Hipatiei. Ca o reflexie peste timp a acestei psihoze amintite mai sus, este si corolarul socant dar inevitabil al obligatiei de celibat, in vigoare si azi in Biserica Catolica, anume puhoiul de scandaluri de homosexualitate, abuz sexual si pedofilie, cu care aceasta ne oripileaza la citirea stirilor din presa ultimilor ani, când au fost dezvaluite sute de astfel de cazuri. Presupunând ca si calugarii sau clerul ortodox inalt (episcopii ortodocsi, nici ei, nu trebuie sa fie casatoriti), au cam tot atât de mare "succes" in suprimarea naturii din ei însisi, pe cât o au si preotii catolici, putem sa ne inchipuim cum stau lucrurile în interiorul zidurilor etanse ale mânastirilor!

Istoricul mentălitatilor Philippe Aries, relatează în a sa "Istorie a vietii private", cum inocenta sintagma petrista din Noul Testament "trupul este ca iarba", este interpretata la începuturile crestinismului de catre monastici de maniera naucitoare: el (trupul), se poate "aprinde" ca iarba (uscata), de unde maxima si aberanta sfidare si jignire: "inainte de a-si duce propria mama peste un rîu, bunul monah o va inveli intr-o manta, caci contactul cu carnea femeii este ca focul". Pe timpul Sfântului Ioan Gura de Aur, în biserica crestina se practica segregarea absoluta a sexelor, asa cum poti găsi si azi prin moscheile islamului. La Alexandria, unul dintre cele mai importante centre de cultura ale Antichitatii, crestinii pretind ca "zdrentele nevoiasilor lasa afara carne ce provoaca in sufletul credinciosilor fantasme tulburatoare". Literatura monastica, "operă" a oamenilor pustiului, cum erau ei numiti de catre kosmikoi ("laici", "oamenii care traiesc in lume") calugarii retrasi in pustiu, ne înfaţiseaza impulsul sexual ca acţionând puternic spre rau în toate situatiile sociale unde se afla laolalta barbati si femei.

Acesta a fost un motiv de prima importanta în politica si strategia îndelungata de hulire a baii publice romane de catre crestinism, atât timp cât aceasta a reusit sa "supravieţuiasca" in noua lume. Baia publica romana, era în perioada pagâna un centru de socializare, confort si divertisment al omului simplu. Ea era spatiul unde era cald, era apa calda (canalizarile romane deserveau in proportie covarsitoare aceste lacasuri daruite de bogati si împarat celor simpli, canalizarea privata fiind o mare raritate!), era lux si era lume cu care puteai discuta. Aries compara aceste spatii de comunicare cu agrementele plajei din epoca noastra. In aceste bai romane, existau alaturi de instalatii pentru bai calde si reci, terenuri de sport, de joc si de preumblare. Toate in luxul si splendorile unei resedinte regale. Marea inovatie a fost incalzirea subsolului si a peretilor, oferindu-se astfel multimii un loc închis unde era cald, într-un timp in care oricât de frig ar fi fost, oamenii stateau si iarna în caminele proprii, îmbracati în haine groase de strada, ducându-se la baie pentru a se încalzi. "Terma lui Caracala" era un adevarat palat în care sculpturile si somptuoasele arhitecturi ofereau tuturor luxul imperial. "In aceasta ambianta de plaja artificiala", zice Aries, "oamenii se bucurau sa fie cu toţii împreuna, sa se manifeste zgomotos, sa cunoasca lume si sa asculte conversatii, sa descopere cazuri neobisnuite pe care le vor putea povesti la rândul lor."

Tocmai aceste "catedrale ale pagânismului", cum le numeste Aries, au fost ţinta atacurilor fanatice ale crestinilor, Ioan Gura de Aur criticându-le aspru; adevarate institutii publice (erau accesibile ca preţ tuturor, chiar si sclavii aveau dreptul sa intre!) ale lumii clasice, ne spune istoricul citat, <<erau însa tagaduite de crestini: ei nu se lasau prada "slabiciunii" de a se spala; faceau baie doar o data sau de doua ori pe luna, o barba murdara fiind dovada de austeritate cu care ei se mândreau.>>

Asta te duce cu gândul la alti credinciosi fanatici, anume comunitatea eseniana - ei ei niste pustnici cu mentalitaţi antifemeie! - ai carei membrii si ei, refuzau "ungerea", acest obicei oriental de a folosi uleiurile frumos mirositoare, ei preferând în schimb sa umble plini de sudoare si purtând încaltamintea pâna li se facea bucaţi in picioare.

Comunitatea crestinilor primelor secole, era însa bantuita si de alte psihoze in afara de psihoza antisexista, cum este "mania martiriului". Este bine-cunoscuta criza în care s-a aflat biserica la început de secol IV e.n., când a trebuit sa intervina prin luari de pozitie viguroase ale unor autoritati ecleziastice (Mensurie, episcopul Cartaginei) - pozitii reflectate si in scrieririle ulterioare ale Sfântului Augustin - pentru domolirea zelului aproape sinucigas al multor credinciosi care provocau autoritatile imperiale, aflate atunci în disperata cautare de unitate religioasa. Merita amintit ca au existat printre teologii crestini ai începutului, si unii fascinati de acest cult al mortii, cum au fost Ignatie de Antiohia, Origen sau ereticul Tertulian, care sustineau deschis, ori ca martiriul este singura cale spre mântuire, ori ca este una privilegiata. Odata cu Augustin-maniheistul-convertit, aceasta maladiva propensiune crestina spre sinucidere va scadea treptat în intensitate.

O intrebare si un raspuns se impun însa in acest moment: Ce a animat statul roman, autoritatile sale ale unui moment sau altul din perioada de evolutie a crestinismului, sa-l persecute, stiut fiind faptul ca acesta, statul roman, avea o renumita (si acceptata azi) faima de toleranta religioasa?

In societatea aceasta multi-etnica (si "multiculturala" am putea zice) religiile se împleteau într-un sincretism primitor, încurajat de elite.

De ce acolo unde zeitatile Greciei au reusit, Isus a esuat?

De ce Serapis, Isis, Esculap, Mitra, Atis si Cibela, n-au reusit sa produca reacţia epidermica a romanului de rând si aceea de fond a autoritatilor statului, dar "Mielul Domnului", înspaimanta prea-si-foarte?

Raspunsul nu este in "pozitivul" sau "adevaratul" continut cumva în aceste culte, caci el cu greu exista, ci in cu totul altceva.

Raspunsul poate veni citindu-l pe Eusebiu, scriitorul primei istorii a crestinismului (bisericii crestine): Volumul 4, capitolul 1, ne prezinta, sub forma unei scrisori a unei comunitaţi crestine catre alta, martiriul unor adepti ai lui Isus din Galia sfârsitului de secol 2 era noastra, acuzati de incest si canibalism. Acestia spun la un moment dat: "Suferintele noastre în aceasta lume, nici nu se pot compara cu slava care ni se va arata!". Nu prea departe de cele 72 de fecioare "promise" martirului-dinamita de duzina, cu care ne desfata islamul azi . . .

Amanuntul interesant din perspectiva paralelei facute mai sus, este însa prezentarea de catre Eusebiu a suferintei diaconului numit "Sfantul". Acesta este torturat cu o bestialitate aproape greu de imaginat, însa tot ce reusesc cruzii si nedreptii sai calai sa scoata de la el, este doar atât: "Sunt crestin!" El nu neaga; dar nici n-aproba; nu dezminte; nu se tânguie; nu "marturiseste" ca sa scape, macar vremenic de tortura, daca de moarte nu se poate; el nici nu urla; nu injura si nici nu scuipa. La întrebari de genul "Cum te numesti?", "De ce etnie esti?", "Din ce oras esti?", "Esti sclav sau om liber?", acesta repeta imperturbabil, invariabilul "Sunt crestin!".

Sintagma "sfântului" numit Sfântul, nu este deloc interesanta prin nota de fanatism ce poate fi intuit la biata si foarte probabil nevinovata victima crestina, ci dintr-un cu totul alt motiv: ea arata o veritabila ciocnire a civilizatiilor; o ciocnire între modul de a fi si gandi roman si cel crestin. Autoritaţile romane erau confruntate cu ceva incomprehensibil: cetaţeni romani adoptând o noua identitate, care relativiza noţiuni ca aceea de patrie, cetaţenie si romanitate.

Daca pâna si tâlharii la drumul mare, de-a lungul si latul marelui imperiu, se cutremurau impresionati si dadeau înapoi când auzeau strigatul "Civis Romana sum!", ei bine, aceasta notiune era complet golita de orice importanţa pentru membrii micii secte crestine . . .

"Cetaţenia" lor era in ceruri, nu pe pamant! (Epistola lui Pavel catre Filipeni, 3:20: "Dar cetaţenia noastra e in ceruri, de unde si asteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos!").

La început, autoritatile romane erau indiferente, daca nu chiar prietenoase, faţa de ceea ce le aparea ca o secta emergenta, si de sperat mai putin problematica, a iudaismului. In aceasta etapa iniţiala, persecutorii crestinismului emergent erau evreii, când nu erau crestinii însisi, îinclestaţi în lupte vane, ocazionate de vreo "virgula" strâmba în ochii unora dintre ei, prin textele lor sacre . . .

Crestinismul nu putea fi vazut ca un pericol de statul roman; cel mult, el reprezenta o amenintare pentru încercatul cult iudaic, slabit deja de mult timp de catre elenism.

Când crestinismul a început sa apara ca o ameninţare în ochii romanilor, aceasta s-a întâmplat din aceleasi motive pentru care evreii erau dispreţuiti: pretinsa lor natura anti-sociala.

Tacit ne spune ca acestia nu au fost condamnati sub Nero (aici corect este însa sa precizez ca istoricii resping validitatea sursei Tacit când e vorba de Nero, incendierea Romei de catre el si presupusul martiragiu crestin) atât pentru piromanie, cât pentru "ura lor pentru rasa umana". Veridica sau nu în ce-l priveste pe Nero, sursa Tacit ne da o imagine a perceptiei romane asupra crestinilor.

Dar care le era exact pacatul, de îi judecau romanii astfel pe crestini?

Simplu: Ei formau un grup exclusivist cu obiceiuri aparte, care criticau adesea moravurile societatii romane. Colac peste pupaza, ca si islamistii de azi ai Occidentului, ei clamau loialitaţi superstatale, afirmând ca loialitatea lor fata de biserica, este peste aceea fata de Roma. Ei refuzau sa participe la cultul imparatului.

O alta acuza este aceea de a fi provocat declinul Romei. Nu, nu este exclusiv apanajul ateului iluminist, a filozofului si poetului roman pagân, cum ar crede unii, de a face astfel de afirmatii, aceasta convingere era împartasita, cu doar o oarecare îndreptatire finalmente, de catre romanul de rând însusi, ca si de elitele mareţului imperiu. Numai astfel putem sa explicam o lucrare atât de vrut savanta, scrisa de cel mai mare sfânt al Occidentului, Augustin-antisemitul, pentru a respinge aceasta convingere; "De Civitate Dei" era considerata de autor ca fiind cea mai importanta lucrare a vieţii sale.

Trebuie recunoscut însa ca aceasta convingere vis a vis de presupusul rol al crestinilor în decaderea puterii romane, are cauze diverse, functie de clasa sociala: "prostimea" crede acest lucru din teama superstitiosului în fata cataclismului natural, asa cum voi arata mai jos când voi vorbi de acuza de ateism; pe de alta parte, elitele educate ale Romei, patrunse de filozofie stoica si neoplatonicianism, vedeau cu ochi extrem de rai credinta scandaloasa care afirma ca unii sunt alesi, fiind în acelasi timp dezgustati de superstitia tâmpa a reincarnarii (Epistola lui Pavel catre filipeni, 3:21; interpretarea populara a re-obţinerii trupurilor de catre morţi dupa "Judecata de Apoi", desi ridicola si cu puţina sustinere textuala în Biblie, este confirmata si devine totusi interpretarea oficiala a Bisericii Catolice dupa Sinodul de la Lateran din 1215).

Pentru cel care va studia sincer motivele persecutiei crestinilor de catre pestriţa si altminteri toleranta societate roamana, alte motive care mai pot fi adaugate listei de mai sus, sunt: Canibalismul, acuza cu origine în neînţelegerea simbolisticii euharistice (vedeam mai sus ca galezii lui Eusebiu sunt acuzati de "canibalism"), ca si Acuza de ateism, a carei origine este obstinenta crestinilor de a respinge zeitatile oraselor în care locuiau, fapt extrem de grav în ochii cetateanului de rând, caci zeul respectiv, în viziunea naiva a acestuia, apara orasul de calamitati; nu degeaba "pogromurile" anti-crestine succed unor calamitaţi: cutremur, seceta, inundatie, ciuma, incendiu, etc. Tot astfel, în ochii autoritatilor, refuzul de a participa la cultul împaratului, era un alt motiv de mare suspiciune.

* - Matei 19:12: "Fiindca sunt fameni (DEX: famen = castrat, eunuc) care s-au nascut asa din pantecele maicii lor, sunt fameni care au fost facuti fameni de oameni si sunt fameni care singuri s-au facut fameni pentru Imparatia Cerurilor. Cine poate sa primeasca lucrul acesta, sa-l primeasca."