O ţară de răni peste care a crescut poporul de răni. Printre fabrici şi uzine, proletarii şi seniorii lipsei de credinţă, printre crematorii, terenuri de fotbal, poligoane de tragere de timp când încoace, când încolo... Peste propriul trup trupele de jandarmi personali percheziţionându-ne lenea, vanitatea, ura, creşterea criminalităţii în minţile noastre, în ochi, în viscere...

O ţară de răni, o eră pe ducă: păduchii ca nişte minuscule gonguri crescând în priviri, sărind ca din arcurile unui ceas sfărâmat pe uluirile rănilor înconjurătoare. Aici nu e vorba despre oameni, ci despre răni, ţinea să explice profesorul de inferne. Nu e adevărat că doare pe cineva rănile care sunteţi, minţea cu neruşinare profesorul de inferne.

Se întorc mirosind a cafele şi spirt, grăbiţi şi trişti, cu halatele fluturând peste tot. Iau pulsul, temperatura, măsurile care se impun... În urma lor umbre obosite dau să se agaţe de câte ceva. În flaconul cu ser pluteşte un paianjen decapitat. Domnule doctor, priveşte! Întoarce-te şi priveşte. O dată şi încă o dată şi încă o dată. Dumnezeu te aşteaptă mereu, drept, nesfârşit... Şi tot ce-I arunci la picioare ia forma crucii. Forma fixă a lacrimei cursă înspre temeliile lumii. În flaconul cu ser pluteşte un paianjen decapitat.

Pana acum, din cauza acestui streptococ, Sebi a trecut prin 4 interventii chirugicale si urmeaza alta, mult mai complicata deoarece acum infectia a ajuns langa creierul lui Sebastian. A 5-a interventie chirurgicala este programata pentru luni, 21 iulie 2008.

E greu sa spui povestea lui Sebastian in cuvinte simple. Din aceasta cauza, va voi posta cateva mesaje scrise de mine pe site-ul desprecopii.com, dupa cea de-a 4-a operatie:

Originally posted by mexxa
E tare bine acasa.
Sebastian este fericit....se simte diferenta.Redevine copilul ce era.
El in toate aceste zile nu a mancat mai nimic, iaurt si ceai cat sa nu se deshidrateze. Nu vroia nimic.
Operatia a fost un chin...4 ore in care am asteptat un raspuns, unde nu se auzeau decat aparatele.
A fost grav, daca mai stateam cateva zile ne loveam de alte probleme mult mai grave. Era riscul sa faca pareza faciala sau sa urce la cap.Deja infectia macina osul, iar tubuletul de dren nu mai facea fata.
Nu am dormit mai deloc...cand dormea Sebi era repriza a doua cu varsaturile celor din salon si invers.
Operatia ne-a terminat atat psihic cat si financiar.Erau in stare sa traga tot de pe tine....dar nu mai conta nimic...important este sa fie puiul meu bine.
Este posibil ca peste 6 luni...poate 1 an sa fie nevoiti sa ii faca lui Sebastian o timpano-plasie, adica refacerea timpanului.
Dar sper ca urechea sa se refaca...sa nu mai auzim niciodta de medici.
In spital era atat de speriat incat nu vroia sa iasa din salon. Daca vedea pe cineva intrand se baga sub patura....
Nu mai zic ca in ultimele zile a dormit cu sandalutele incaltat si prosopul nostru pe fata.Nu a suportat lenjeria de spital, miros, mancare...nimic.

Ca sa avem parte de "regim complet" a facut reactie adversa la antibiotic care sa manifestat urat tare....inflamarea organelor genitale, si in cateva ore o iritatie care supura.
Nu au putut sa ii faca decat 4 zile de ant...sper sa nu fie probleme.

Nu mai vreau sa imi mai amintesc de aceasta perioada...prefer doar sa vad partea buna a lucrurilor.
Peste o luna vom vedea exact cum sta treaba cu urechea.
Am reusit sa mananc putin....dupa cele 8 zile in care am stat la terapie intensiva si am suportat toata lumea care voma...urla de durere.
Nu am avut curaj sa mananc de frica sa nu vars dupa ei cand ii vedeam in ce hal erau....na doar am stat la reanimare...unde erau adusi toti cei din operatie care indurau trecerea anesteziei.
Intr-un cuvant am fost mama ranitilor

Va pup si multumesc pentru sustinerea voastra.
Scuzati ca m-am lungit tat....dar s-au intamplat atat de multe incat nici nu stiam cu ce sa incep.
Posibil sa fie si greseli....deja vad in ceata de la atata oboseala.
Merg la somnic langa puiutul meu care este un inger Pe care Dumnezeu il apara mereu si stiu ca sa nascut sub o stea norocoasa si e mereu un lupator pentru ca iese invingator din tot.

----------------

Originally posted by mexxa

Salutare....

Off am aparut si eu putin.
Cand zic ca scapam de probleme si mergem spre bine, apar altele si tot asa.
Azi am fost cu Sebi de la curatat in ureche apoi am facut programare la tomograf. .
Situatia este mai grava de cat am crezut.Operatia nu a reusit sa ne scape de prea mult chin.Inca mai curge infectie.
De accea trebuie sa facem acest TC pt a vedea cat de extinsa este zona.Medicii spera sa nu fi trecut de mastoida....pt ca atunci deja se complica lucrurile.

Ca sa avem tacam complet ne-a dat afara de unde stateam....azi ar fi ultima zi....inca nu stiu ce o sa facem...dar suntem in cel mai greu impas care l-am avut pana acum.

Deja m-am interesat de un specialist pentru a pleca la Bucuresti.Este vorba de Prof Ciuchi care a fost sef ORL Sp Militari.
Din cate am aflat are o clinica privata. Dupa ce avem rezultatele la TC sun pentru o programare la consultatie.

Sper sa mai pot intra zilele astea sa va dau vesti despre noi.Toate au venit ca un trasnet!

---------------

Originally posted by mexxa
Of suntem disperati
Azi dimineata am primit cea mai cumplita veste.
La Iasi nu mai au ce sa ii faca...au zis ca sunt infectate oasele si trebuiesc scoase toate...ceea ce inseamna sa ramana surd
Simt ca innebunesc..nu mai pot.
Am gasit pe Dr Gheorghe de la Budimex Bucuresti....trebuie sa merg neaparat dupa tomograf.
Nu ma pot conforma ca Sebastian va ajunge un copil surd... De ce..de ce noi???????????

--------------------

Originally posted by mexxa
"Diagnosticul iesit la CT este mult mai urat decat ne asteptam. Are un colestatom - o crescatura de grasime plina cu infectie,la mijloc, intre creierul mic si zona urechii.Am fost recomandati deja pt operatie in Bucuresti. Doamna de la TC a vorbit pt noi, fiind o operatie foarte complicata ce va necesita o intreaga echipa : neurochirurg, chirurg, neurolog, orl-ist, etc. Ma rog la Dumnezeu sa fie bine. Zilele aacestea o sa scanez rezultatul pentru a vedea si voi. Va pup si va multumesc."

Cărmăzane , p-astia  nu-i  vezi ?!?

PS

In ciuda apelurilor  disperate, Zeus si Uniunea Europeana si-au vazut de weekend :D

Un bărbat a decedat la spital în chinuri în timp ce asistenta care trebuia să aibă grijă de el dormea.

De fire scoase, dar mă gândesc că poate nu mai doare.

• Prea târziu îţi dai seama cât e de frumoasă viaţa

• Faptul că urmăreşti să nu repeţi greşelile altora nu te scuteşte să greşeşti oricum

• Întotdeauna se va găsi cineva care îţi va demonstra că ceva nu ai făcut bine

• Faptul că ai un picior fracturat sau eşti răcit te bucură doar în copilărie. La maturitate înseamnă că nu vei putea plăti facturile

• Înveţi că pisoii (şi nu numai) sânt dulci doar când sânt mici. Apoi afli că pot zgârâia

• Afli că nătărăii şi lingăii au salarii mai mari

• Minciuna atât de adânc ne-a pătruns că nici singuri cu noi nu sântem sinceri

• La spital te poţi îmbolnăvi

• Şi o viaţă activă, plină de evenimente poate obosi - devine rutină

• Visul oricărui bărbat - o maşină scumpă

• O nefericire o poţi descrie foartea amplu, dar când eşti fericit, nu îţi ajung cuvinte

• şi poate altceva dar nu îmi amintesc la moment...

Odată întors acasă am reevaluat ceea ce am scris. Adunasem, în trei săptămâni, vreo 200 de pagini bătute la maşină. Am tăiat zdravăn. Eu făcusem poezie. Am reluat totul. A ieşit altceva. Un fel de proza. O carte întreagă de peste 80 de pagini.

Se cheamă "Îngerul cel mai scurt înspre mâine" şi nu este încă publicată. Îmi tot spun de 14 ani că-i va veni timpul. Acum chiar cred că vremea publicării ei se apropie. Fiindcă l-am cunoscut pe Îngerul aceasta acurt. În cartea aceea scrisă de mine, El însemna mântuirea. Dar înseamnă şi Iubirea, şi Pacea, şi siguranţa că mîine poate fi veşnicia care poate fi mâine. "Îngerul cel mai scurt înspre mâine" este mântuirea. Este salvarea mea din păcatele mele.

Adică o zi cu Domnul înseamnă siguranţa alteia şi alteia până dincolo de toate zilele. Înseamnă Prezenţa Sa în viaţa mea cu tot ce aduce ea: linişte definitivă, plenitudinea iubirii, dedicare fericită. Şi îngeri...

Partea cea mai proasta e alta. Pe Eminescu mai e si Spitalul de Pediatrie. Acolo unde trebuie sa ajunga salvari. Si nu prea au cum, din moment ce Bulevardul e inchis duminica iar Ana Ipatescu era blocata. Asadar, pe interzis si pentru ambulante!!!

Sunt la capatul unei saptamani in care cineva foarte drag mie a fost in spital, adus cu salvarea pe care, cu sufletul strans in mine, i-am chemat-o intr-o "frumoasa" zi de luni. Nu sunt capabila si nici nu cred ca vreau sa scriu acum despre asta. Vreau doar sa plang si acum, asa cum am plans si azi, dupa externare, cand am urcat singura in masina sa ma duc spre job....Ca si cum am rezistat eroic si plina de energie in fiecare secunda cat am fost acolo (habar n-aveam ca sunt asa..ca pot sa fiu asa...ca ma pot 'descurca'...) iar acum ..cand s-a incheiat.. sunt sfarsita, rupta-n bucati pe dianuntru de atata tensiune nervoasa, de atatea intrebari, de atatea temeri, de atatea necunoscute.

E adevarat ca nu-s obisnuita sa merg prin spitale. Nici pentru mine, nici pentru ca sunt altii acolo.

E adevarat ca ma sperie de ma cac pe mine ideea ca as putea pierde un om drag...ideea de moarte...la fel de tare cum ma speria si cand eram mica...

E adevarat ca mai bine m-ar durea pe mine ceva decat pe altul...ca suferinta cuiva (mai ales asa de drag) ma termina pe dinauntru...

Nu stiu ce ma doare cel mai tare acum...dar cred ca ma doare fiecare bucata de suflet...si pentru cat am vazut ca a indurat si pentru cum am auzit azi ca fost 'taxat' felul in care am facut eu lucrurile. Am pus tot sufletul meu pana la ultima suflare in aceste zile...si cand ascultam noaptea daca respira si cand ma uitam sa vad daca perfuzia e inca ok si cand plangeam pe furis la baie de spaima...Si..am facut asta fara asteptarea unei recompense sau recunoasteri ca am facut asta... dar cu siguranta nici nu ma gandeam ca voi auzi anumite lucruri auzite la final.

Oamenii ne dezamagesc adesea. Sunt oameni. Si Ei. Si Noi. Uitam prea des ca nimic nu ni se cuvine. Pretindem prea mult. Judecam prea tare pe altii. Si-n tot acest timp sunt oameni care mor, sunt oameni care nu se mai pot misca, sunt oameni care se sting...Astea sunt singurele lucruri importante. Restul...batalii de orgolii si demonstratii de forta.

E tare trist.

Dar, finally, fiecare e liber sa decida.

De doi ani de zile fierea mea se procopsise cu o frumusete de pietricica de 17/14 mm. O pietricica plimbareata care, de fiecare data cand se plictisea, incepea sa joace, ea cu ea, pietricica, pietricica, muta-ti cuibul. Nu ma intreba niciodata nimic, daca imi convine sau nu, daca am ceva impotriva, dar dupa usurinta cu care lesinam de durere cateodata, dupa repeziciunea cu care pierdeam kilograme, cred ca nu prea imi convenea.

Am zis sa nu se joace pietricica singura si asa am ajuns luni (23 iulie), dis de dimineata, in pijamaua mea verde de baieti de 11 ani, in salonul 7, Chirurgie, al Spitalului de Urgenta Petrosani. Foarte hotarata sa scap de sursa celor mai multe dureri, interdictii, kg pierdute, planuri date peste cap, etc din ultimii ani, vorbisem mult cu mine de-acasa si-mi facusem o lista de 'sa nu': sa nu-mi fie frica, sa nu dau inapoi, sa nu las nimic din tot ce vad sa ma deprime, sa nu ma smiorcai, sa nu fac o tragedie din nicio chestie, oricat de dureroasa, neplacuta, trista ar fi.

Buuun. Deci stam bine cu teoria. Ce 'bine'? Stam FOARTE bine cu teoria. Hai si-un zambet. There you go. Good girl. Acum deschide usa si ia-ti fata de 'nu va puneti cu mine, eu am venit de bunavoie si nesilita decat de doi ani de chinuri sa ma operez'. Deschid usa si cat vad cu ochii paturi, paturi, paturi si, in paturi, femei batrane cu batice pe cap si burti pansate, lasate la vedere, dureros de 'la vedere'. Pana am ajuns la patul meu de la geam, au avut timp sa se duca naibii si zambet, si fata de 'nu va puneti cu mine', si tot. V-am spus eu ca stau bine cu teoria. Doar cu teoria. M-am deprimat instant.

M-am dus la geamul care dadea inspre intrarea in sectie si i-am vazut pe ai mei zambindu-i mielului dus la taiere si m-am simtit ca la gradinita cand au plecat si m-au lasat, ca in clasa I cand au plecat si m-au lasat, ca in octombrie, la Bucuresti, cand au plecat si m-au lasat. Copil mic si prost, revinot-ti! Am inceput sa-mi aranjez lucrurile si sa numar perechile de ochi de babe care ma urmareau. Patul din fata, femeie pe la vreo 80 de ani, cred ca inconstienta, ceva bolboroseli, ochii dati peste cap. Deci nu se uita la mine. Patul de langa patul din fata, tot vreo 80 de ani, batic, patura trasa pana-n gat, ochi albastri care se uitau fix la mine si o incercare de zambet de-a dreptul inspaimantatoare. Ultimul pat, varsta inaintata, greu de precizat, foarte foarte gros imbracata, privire de care mi-e frica si nici urma de zambet. Pat gol. In dreapta mea femeie care trebuie sa fi fost frumoasa in tinerete, figura tipica de bunica din povesti si voce calda care intreaba de ce sufera 'domnisoara'. Tanti Ana. Tanti Ana avea sa-mi devina foarte draga.

Urmatorul pas a fost povestea evolutiei pietrei mele si un adevarat concurs de 'cine se mira mai tare' intre babutele constiente, infirmierele venite sa spele pe jos si asistentele care schimbau pansamentele. Tema 1 de mirare: Cuuuum? Tu ai 19 ani? (nu de alta, dar arat de cel mult 15 si pijamaua de baieti de 11 ani nu ma ajuta prea mult sa-mi arat adevarata varsta). Tema 2 de mirare: Cuuuum? Ai piatra la fiere la 19 ani?

Dar s-a consumat repede spectacolul creat in jurul meu, babutele s-au pus pe spate, cu operatiile proaspat pansate la vedere si au adormit, freamatul de pe hol s-a potolit, iar eu am ramas in patul meu nedesfacut, in fund, cu picioarele sub mine, numarand minutele pana la ora de vizita. In spital, timpul amorteste...

Am facut multe drumuri pe la spitale si clinici particulare in ultima vreme. E normal intr-o oarecare masura, sunt tot felul de analize de facut data fiind situatia de fata, iar daca esti si putin paranoia ca mine, aceste vizite regulate sunt chiar obligatorii. Asa am vazut, in vreo 3 cazuri, cum asistenta doctorului la care mergeam, invarte tot. Nu de putine ori mi s-a intamplat chiar sa nu mai am nevoie de doctor: asistenta recolteaza sange, ea interpreteaza rezultatele analizelor, ea iti da reteta pentru compensate sau gratuite (reteta care are, semnatura si parafa medicului………!) si asa mai departe. Ea stie sigur la ce spital vei naste, cum va decurge nasterea, cat vei sta in spital sau ce vei manca a doua zi. Ar fi totul nemaipomenit daca n-ar trebui sa ii bagi cate ceva in buzunar si totusi sa ai acces la toate aceste “privilegii”… Din pacate, in Romania zilelor noastre merita (nu e normal, dar merita) sa dai spaga ca sa fii sigur ca e totul in regula, mai ales in ceea ce priveste sanatatea.

Cam asa e si cu meseria de secretara, dar asta se aplica in anumite domenii si companii. Si cu toatea astea, oriunde ai fi, secretara stie intotdeauna tot si te poate ajuta in cele mai incurcate situatii…

Asa ca, aviz amatorilor: meseriile de asistenta sau secretara trebuie sa fie la mare cautare!

Am facut multe drumuri pe la spitale si clinici particulare in ultima vreme. E normal intr-o oarecare masura, sunt tot felul de analize de facut data fiind situatia de fata, iar daca esti si putin paranoia ca mine, aceste vizite regulate sunt chiar obligatorii. Asa am vazut, in vreo 3 cazuri, cum asistenta doctorului la care mergeam, invarte tot. Nu de putine ori mi s-a intamplat chiar sa nu mai am nevoie de doctor: asistenta recolteaza sange, ea interpreteaza rezultatele analizelor, ea iti da reteta pentru compensate sau gratuite (reteta care are, semnatura si parafa medicului………!) si asa mai departe. Ea stie sigur la ce spital vei naste, cum va decurge nasterea, cat vei sta in spital sau ce vei manca a doua zi. Ar fi totul nemaipomenit daca n-ar trebui sa ii bagi cate ceva in buzunar si totusi sa ai acces la toate aceste “privilegii”… Din pacate, in Romania zilelor noastre merita (nu e normal, dar merita) sa dai spaga ca sa fii sigur ca e totul in regula, mai ales in ceea ce priveste sanatatea.

Cam asa e si cu meseria de secretara, dar asta se aplica in anumite domenii si companii. Si cu toatea astea, oriunde ai fi, secretara stie intotdeauna tot si te poate ajuta in cele mai incurcate situatii…

Asa ca, aviz amatorilor: meseriile de asistenta sau secretara trebuie sa fie la mare cautare!

Am petrecut (aproape) o saptamana in spital ca sa scap de organul cu pricina (toate detaliile in episoadele urmatoare)  si am traitvazutsimtit atatea intr-un timp atat de scurt, incat vreau neaparat sa ma linistesc si sa scriu despre toate.

Statul meu in spital a fost ca un episod luuung (n-a fost lung, dar a parut interminabil) din Anatomia lui Grey.  Erau povesti de viata care se desfasurau concomitent, exista un pic de drama in fiecare, un pic de comedie in absolut toate si o singura fiinta constienta,  cat de cat sanatoasa, atenta si dornica sa le 'inregistreze' cumva in tot salonul 7 de la chirurgie.

Pacat de povestile astea sa ramana nescrise. Asa ca...

(va urma)

Wie es mir geht? Geht so.

Wie genau? Wie immer.

Das heißt? Könnte schlechter sein.

Sie studierte meine vergangenen Blutwerte, grübelte über den letzten HCV-RNA-Befund, bis ich erklärte, dass das ein Irrtum war.

Sie sah, dass ich am 31.08.08 angefangen hatte und strahlte mich an: bald sind Sie fertig! Ich weiß, sagte ich.

Sie nahm Blut ab, auch für die Serologie, das bedeutet, für die Antikörper, nachdem ich darauf hingewiesen hatte, dass das letzte Mal schon Monate her ist (im November war das).

Die Blutwerte vom 18.06.08:

Erythrozyten 3,49 T/l (4,0-5,0)

Hämoglobin 10,9 g/dl (12,5-16,0)

Hämatokrit 30,7% (38-44)

Leukozyten 1,92 G/l (4,0-10,0)

Neutrophile 0,88 G/l (1,9-8,0)

Thrombozyten 102 G/l (150-360)

Monozyten 0,15 G/l (0,2-0,7)

Leberwerte, gar nicht so schlecht:

AST 38 U/l (bis 31)

ALT 45 U/l (bis 34)

Eisen ok, Triglyceride erscheinen nicht am Befund.

Und:

HBV-DNA (Hepatitis B-PCR quant): 10920 IU/ml

Noch eine log-Stufe (eine Potenz) niedriger. 10 hoch 4 (10^4) IU/ml habe ich "nur" mehr.

Ich erhielt ein neues Rezept (das letzte!), welches ich wie üblich beim Chefarzt bewilligen lassen musste, der nicht da war, daher dauerte es länger. Außerdem ließ ich die MR-Zuweisung für meine beleidigte Achillessehne bewilligen und machte einen Termin aus (15. Juli), sowie einen Termin für die verordnete physikalische Therapie (1. Juli). Der 7-tägige Zinkleimverband vom letzten Mal hatte auch nichts gebracht, daher waren mir dieser Überweisungen gegeben worden.

Ma rog... pe hol, cald, evident si nervi - din aia care au venit tarziu ca sa ia bon de ordine in fata (adica doctorita deschide cabinetul la ora 14:00 si tu trebe sa fii acolo la 13:00 ca sa prinzi bonul cu nr. 5-10, asta daca nu ai chef sa vii de la 12:00 ca sa prinzi nr. 2-3) si care maraie si pizduie ca a intrat ala cu tratament inaintea lor si copilului lor umflat cu chipsuri si Poiana.

Hai sa explic cum sta treaba. Cand mergi prima oara mergi cu trimitere de la medicul de familie, caruia ii spui unde dracu' vrei trimitere, adica inainte te interesezi si afli care e doctorul care iti trebuie. Afli si ceva medicina intre timp, ca de, romanul trebe sa se priceapa la toate. Ajungi acolo stiind ca programul incele pa ora 14:00, deci esti punctual si chiar anticipezi, vii la fara zece. Ajungi, bati timid la usa si afli ca ai bonul cu nr. 25, deci sa zici mersi, ca daca veneai cu 3 minute mai tarziu il lua aia care - ai sa vezi - a plecat injurand de la usa dupa ce ai fost tu si ai luat ultimul bon. Ca Nicolaescu a decis ca nu e voie mai mult de 25 de consultatii pe zi.

Deci oricum stai degeaba o ora, ca trebe sa vii la 1, nu la 2. Si stai o ora. Se fac cele 25 de bonuri, dupa care esti consultat, tu sau plodu'. In cabinet si doftoritza si asistenta se poarta de parca te-ai fi nascut cu abilitatea de a ghici ganduri. Cu nervi daca nu anticipezi ca trebe sa stai asa si nu altfel. Daca ai tupeul sa zici "n-am mai fost pana acum" obtii un "mda" in sictir.

Ehei, dupa cateva luni de mers te prinzi cum sa le faci sa-ti zambeasca - leacul se numeste "cadou adesea" si e alcatuit din ciocolata, vin, decoratiuni, panglici si pungutza opaca. Neaparat opaca.

Revenind. Dupa prima consultatie vine tratamentul, implacabil saptamanal, ca factura la gaze lunara. La tratament nu mai iei bon de ordine, doar bati discret in usa, o crapi si zici cu un zambet iubaretz: "Picatura la un ochi". Ti se zice "Da, asteptati". Si ai bafta teribila sa intri repede, sfidand obositii nervosi cu bonul lor cu tot.

Ei azi, unul din asta, venit pentru prima oara cu o pustoaica grasa ca o sunca, care molfaia un lolipop de zor, m-a luat la rost: "Fa, ai venit in p. ma-tii ultima, ce faci, intri prima? P. ma-tii de curva!" Auleo. L-am gratulat cum numai George mai stie s-o faca atunci cand e cazul si i-am explicat ca atunci cand isi va duce batoza care-i poarta genele de cretin la tratament o sa intre el primul. Sau intre primii. Si am plecat.

De ce n-au aer conditionat? Statea taranul de oras (cel mi prost animal) pe scaun la racoare si se calma! Asa, asudat si imbecil, m-a asaltat pe mine. Pentru o picatura in ochi la 35 de grade afara.

Picatura pentru care fac 30 de km si o ora dus, una intors in traficul bucurestean.

Der alte Pessimist in mir setzte sich erst mal hin und fragte dann nochmal: wirklich? Ja, sagte sie, das letzte Mal waren wir ja bei 300.000 IU/ml, jetzt ist er weg! Machen wir also einfach die Spritzen weiter bis zum Ende und sehen dann weiter.

Der alte Pessimist in mir fragte vorsichtig nach dem Befund mit dem Virustiter - und fand sich bestätigt, denn in schöner serifer Schrift stand da:

HCV-RNA 0 IU/ml

Das ist natürlich prinzipiell auch eine Freudenbotschaft: keine HCV-RNA bei mir nachweisbar. Nicht nur keine Antikörper, was vor meiner Therapie gemessen wurde, sondern auch der teure PCR-Test ergab, dass ich keine Kopie des Virusgenoms in mir trage.

Die Interferontherapie mache ich aus dem Grund, dass ich die HBV-DNA loswerden will. HBV. DNA. Zwei wesentliche Unterschiede zu "HCV" und "RNA", die aber offenbar nicht aufgefallen sind. Der Ärztin ist es furchtbar peinlich und sie entschuldigt sich im Verlauf der Untersuchung mehrere Male für den Lapsus, der, wie sie meint, später ohnehin aufgefallen wäre.

Die Blutwerte vom letzten Mal (3.6.):

AST 43 U/l (bis 31)

ALT 49 U/l (bis 34)

GGT normal

Leukozyten 1,84 G/l (4-10)

Neutrophile 0,76 G/l (1.9-8.0)

Erythrozyten 3,43 T/l (4.0-5.0)

Hämoglobin 10.7 g/dl (12.5-16.0)

Hämatokrit 30.1% (38-44)

Thrombozyten 114 G/l (150-360)

Leberwerte sind also wieder runter und fast wie normal, die Leukozyten wie üblich, Neutrophile schwächer, Thrombozyten stark wie schon lange nicht. Ich mache bald wieder einmal eine Graphik, dann sieht man es besser.

Sehr verwunderlich für die Ärztin war mein Triglycerid-Wert:

258 mg/dl (50-150)

Darum gab es bei der Blutabnahme gleich 5 Fläschchen für Triglyceride, HBV-DNA, Eisenwerte (aus familären Gründen), normales Blutbild und Leberwerte.

Kurzrecherche im Internet ergab, dass man bei erhöhten Blutfettwerten versuchen soll, sein Übergewicht zu reduzieren (hab ich nicht) oder weniger Alkohol zu trinken (tue ich gar nicht). Gesünder ernähren?

Ich erzählte von den Problemen am rechten Knöchel, inzwischen war ich nämlich wieder beim Orthopäden gewesen (Montag), diesmal behandelte mich der Chef der Praxis, recht witzig und sympathisch, er schaute sich als erster den Vergleich zwischen beiden Knöcheln an und stellte fest, dass die rechte Achillessehne doppelt so stark angeschwollen war, verordnete einen weiteren Zinkleimverband für 7 Tage, 2 Tage Pause, dann wieder Kontrolle und meinte, dass die Achillessehne die stärkste Sehne im menschlichen Körper ist und daher nicht einfach so gereizt oder gerissen sein kann, irgendwas muss passiert sein... mir fällt jedoch nichts ein. Auf die Interferontherapie zu sprechen gekommen lachte er und meinte, wie soll er als Orthopäde wissen, ob die Interferontherapie solche Auswirkungen hat.

In 2 Wochen steht der nächste Spitalsbesuch & Blutkontrolle an.

Accidentul s-a produs din cauza unui microbuz care nu a acordat prioritate şi a intrat cu peste 100 km/h în microbuzul formatţei, care s-a rostogolit de trei ori.

Cel mai grav rănit in accident a fost sunetistul formatiei, care va sta internat în spital cel puţin o luna.

Toţi membrii trupei au fost răniti din cauza geamurilor microbuzului, însă sunt în stare bună, fiind externaţi din spital sâmbătă seară. Sunetistul formaţiei, Ion Moraru, a rămas internat în spital, având fractură la claviculă.

Iar în spatele lui , toţi rechinii imobiliari şi mafioţii cărora le convine un primar slab, lipsit de autoritate pentru a-şi putea continua măgăriile nestingheriţi. Să n-o uităm pe bunicuţa social-democrată , căreia Tov. Oprescu îi va rămâne mereu indatorat , pentru că o mână roşie spală roşul sângeriu de pe alta!

Şi Piedone, un fost angajat mărunt la OPC care - în calitate de primar la sectorul 4 - îi va da raportul în fiecare dimineaţă tovarăşului Voiculescu. S-o mai găsi ceva în sectorul 4 şi pentru tovarăşul Voiculescu.

Nu ne mai pasă de cel de lângă noi. Omul căzut pe trotuar, dintr-un motiv sau altul, nu reprezintă, probabil, mai mult decât câinele din vecinătate întins relaxat la umbra copacului moleşit de atâta poluare. Bineânţeles că e uşor de explicat – bunii samariteni au fost înmormântaţi demult în cimitirele uitării comunitare iar pentru ceilalţi omul căzut nu deţine nici o valoare comercială, deci, implicit, nu prezintă nici un interes.

Peisajul românesc e jalnic. Se joacă multă dramă şi multă comedie cu personaje ce parodiază fiinţa umană indiferent de poziţia socială sau rolul pe care îl exercită. Nu-i aşa că numărul scenelor de teatru „fără nume” întrece cu mult pe cel al teatrelor recunoscute? Ce piese de teatru se joacă la Teatrul Naţional din Capitală? Parcă devine nesemnificativă punerea în scenă a pieselor de pe fundalul paginilor pe baza cărora se face reprezentarea în comparaţie cu piesele de teatru de la Teatrul Primărie, Teatrul Judecătorie, Tribunal, Autobuz, Tramvai, Troleibuz, Metrou, Parc, Staţie, Trotuar, Spital, Hotel, Tren, Autocar, Magazin, Supermarket, Farmacie etc.

Spaţiul nu este poluat numai cu noxele consumatorilor de combustibil. Există prea multă lipsă de iubire care poluează cu fum negru, foarte toxic, spaţiul social şi personal al fiinţelor umane. Oamenii refuză mai mult ca niciodată să continue să extragă din zăcământul sufletului lor petrolul pe care să-l prelucreze apoi în rafinăria inimii pentru a obţine şi oferi produsul numit iubire. Rezultatul? O societate de inimi handicapate, cu rezervoare goale, o societate în care fenomenul studiat de sociologul francez  Emile Durkheim numit sinucidere ocupă cote alarmante şi ar trebui să ne dea grăunţe de măcinat în moara minţilor noastre pasive. 

Facusem eu niste cercetari pe net, aflasem eu unele lucruri, intrasem pe forumuri sa vad cum a reactionat lumea la asa experienta.SI trasesem cateva concluzii: ca lumea se sperie cand intra in tubul acela (aparatul magnetic in cauza) nerecomandat claustrofobilor (asta m-a pus si pe mine pe ganduri ca nu-mi plac spatiile inchise dar sa mai stau si jumatate de ora inchisa in tub). De ce se mai speria lumea? ei bine , de zgomotele puternice ( provenite de la undele magnetice).Mai aflasem ca poate fi folosita sau nu substanta de contrast (injectata in vena), aceasta ajutand aparatul sa vizualizeze mai bine vasele, suprafetele in general.

Cu informatiile astea am plecat eu azi in cap cu gandul de "trece testul" acestui "experiment".Mi-am facut de ieri programare pentru azi la ora 13h00.Eu insa fiind extrem de nerabdatoare am zis sa ajung si eu din timp. Asa ca la 10h30 eram acolo :) . Da exact, foarte nerabdatoare. Am mai intrat in vorba cu colegii-pacienti, am mai citit nitel (asta apropo de postul meu cu statul la coada, ei la doctor e un pic diferit :) ).

Eram vreo 6 RMNisti, altii din provincie veniti special , intre timp au mai aparut si urgente (care aveau prioritate) si uite asa imi dadeam eu seama ca tot la 13 o sa intru. Dupa vreo cativa pacienti primim vestea ca aparatul s-a stricat (adica antena) , ceea ce in termenii mei insemna ca RMNul cerebral este imposibil de efectuat. Doar cei pentru RMN cervical (la coloana) mai intrau. Nasol, ghinion de nesansa. O asistenta ma linisteste insa dupa o vreme : "Nu plecati , ca o sa va rezolvam si pe dvs" . Ok . Au scos de fapt aparatul din priza si l-au lasat o vreme (ca sa vezi, in acelasi perete lucrau pe hol niste muncitori cu bormasina ) pai mama lor de unde magnetice cum sa nu fie bruiate , cum sa mai mearga aparatul ala , ca la nebuni :) sau ca la romani. In fine , mai aflu intre timp de la o colega-pacient ca primim rezulatatele in 10 minute. In sinea mea imi zic ca e foarte bine ( nu ma asteptam sa fie asa rapid), cu cat mai repede, cu atat mai bine, trebuia sa stiu si eu cum imi planific restul zilelor din viata :) .

Se apropia ora 13 , era clar dupa cum evoluasera lucrurile ca o sa intru mai tarziu. Pana acum terminasera cativa pacienti, o batranica a iesit plangand si foarte speriata de acolo, apoi iarasi o tanti a iesit ametita si era sa pice jos, au luat-o cu targa apoi. Deci , acolo trebuie sa intru eu...mmm ma cam luase cu friguri.

Deodata aud: domnisoara Manolache . Cu vocea un pic mai vlaguita (mi se facuse si foame si sete de atat asteptat) zic : Eu sunt. -Va rog intrati . SI intru , sfatuita sa dau tot ce aveam metalic pe mine , imbrac apoi "camasa de forta" si intru in the ROOM. O camera cu o usa imensa la intrare, iar in mijloc vad aparatul de tortura . Ma asez, sunt introdusa inauntru si mi se dau ultimele sfaturi : primesc o "jucarie" albastra din plastic ,plasata pe piept, pe care trebuia sa apas daca vreau sa intrerup, sau mi se face rau.Deasemenea ma avertizeaza ca o sa aud o serie de zgomote puternice (in casca de pe cap) si capot sa respir dar sa nu ma misc. Asta a fost tot trainingul. Incepe distractia...

Si intru . De jucarie nu vreau sa ma ating. Nu o sa mi se faca rau. Eu sa intrerup ?Nici nu ma gandesc la asta. Nu, eu sunt viteaza. Primele 20 de secunde, liniste. Odata intrata acolo am inchis insa ochii, mi-am zis ca o sa fie mai bine asa. (De fapt stiti ca asta e tendinta atunci cand iti este teama de zgomot..) Oricum bataile inimii mi s-au intensificat ca niciodata, odata intrata acolo, desi nu se intampla nimic deocamdata.Si asa stateam cu ochii inchisi , si aud primele sunete . Semanau ca loviturile mecanicului care verifica rotile la tren tic-tac .Acum incercam sa ma detasez de sunete si sa ma imaginez intr-o situatie care sa-mi aduca un confort interior, sa ma linisteasca ca sa nu-mi mai bata inima asa tare. Si stand eu cu ochii asa inchisi, imi trece prin minte imaginea unui sicriu ( f oarte macabru, nu nu asta, altceva). Si apoi am deschis ochii. Am deschis ochii si am vazut o dunga albastra , era o dunga albastra pe mijlocul aparatului. Si am mai descoperit ceva, ca era lumina si nu intuneric si ca nu era un spatiu foarte , foarte inchis. Asta m-a linistit. Inima si-a mai revenit.La ce sa ma mai gandesc? Sa gasesc seminificatii metafizice dungii albastre? Hopa , n-am avut timp. Loviturile mecanicului s-au intetit, si mai tare, ...apoi s-au linistit. Au mai trecut cateva secunde dar desi incercam sa nu fiu atenta la sunete, sa le las sa bata campii, am remarcat ca loviturile mecanicului anuntau de fapt o alta nuanta de sunete si mai intense si debfiecare data cand se auzea tic-tac, treceau cateva secunde si apoi incepeau alte zgomote .De data asta erau unele puternice rau, parca eram captiva intr-o boxa la un house party. Asta m-a amuzat. Am inceput sa ma imaginez dansand, si cred ca am si zambit. Ok, nu mai zambesc , pentru ca nu trebuie sa ma misc.A mai durat un pic party ul , apoi iarasi mecanicii , niste rockeri pe sfarsit.Iarasi mecanicii, apoi liniste. Hopa, linistea nu-i buna, nu, nu. Cand incep niste vibratii, tremura aparatul cu totul, cred ca facea parte din "operatiune", sper sa nu se fi stricat.Si apoi se lasa liniste iar.

Si aud o usa.Dar n-au trecut nici 15 minute. Doamna dinainte , tot cu RMN cerebral a stat vreo 45 de minute ( si injectata cu substanta de contrast). Ma gandesc ca ceva nu-i in regula.Ma scoate de acolo o asistenta . Eu cu ochii mari : Asta i tot? Pai a fost o experienta unica, ce sa mai zic. In gandul meu si cand tocmai obisnuisem.Credeam ca o sa mai dureze :) Ea zice: da , e gata. Nu e cazul, imi zice. Ultimele cuvinte le-am luat drept incurajare la gandul unor rezultate pozitive. Ies din camasa de fortza, las papuceii movi de plastic de acolo , ma imbrac si ma simteam incredibil de bine.Imi venea chiar sa rad de ce trairi am avut parte. Oricum am luat o fata serioasa si am iesit din the ROOM, urandu-le viitorilor "subiecti de tortura" bafta si sanatate.

N-au trecut decat vreo 10 minute si am primit rezultatul, intr-un plic format mare ( de doua ori A3).Ies , afara cald si soare (am uitat sa zic ca in the ROOM era foarte frig), mainile reci , deschid plicul, era un film cu vreo 48 de pozitii ale craniului meu si cu un CD si o hartiuta. Iau hartiuta si citesc: numele, prenumele , data, etc, etc. Ma duc cu privirea direct la concluzii, sa nu ne complicam cu detaliile. Citez concluzia: Aspect RM cerebral in limite normale. Super. Stiam eu , stiam eu. Mi-ama mai aruncat un ochi si asupra detaliilor: etaj infratentorial, supratentorial, regiune sfenoidala, orbite si masiv facial inferior, peste tot scria fara anomalii, sau in limitele normale. Totul e bine cand se termina cu bine .

Asta a fost experienta mea cu RMN ul , acum o sa ma mai delectez cu CDul pe care am inregistrate imagini ale craniului meu , sa-l admir din toate pozitiile.

Cam asta-i povestea mea de weekend :)

Btw, macar exista un manager nou la Spitalul de Copii din Timisoara. Nu am vorbit decat o singura data cu acest manager si macar mi-a lasat o impresie buna. ii urez:"keep up the good work" :D

Frigiderul Minune (c) Cotidianul ring